Modificare majoră pentru prevenirea risipei alimentare. Noi obligații pentru companii

Modificare majoră pentru prevenirea risipei alimentare. Noi obligații pentru companii

Reducerea cu 50% a risipei de alimente până în anul 2030 este prevăzută în Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, asumată şi de ţara noastră, a menţionat Constantin, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.

„În ceea ce priveşte combaterea risipei alimentare, un fenomen deja reglementat prin Legea 217/ 2017, Guvernul a decis astăzi, prin hotărâre, să modifice şi să completeze normele metodologice ale acestei legi. (…) Decizia de astăzi instituie pentru operatorii economici obligaţia de a implementa cel puţin două măsuri sau acţiuni de prevenire a risipei alimentare înainte de a dispune neutralizarea deşeurilor alimentare.

Începând din 2026, operatorii economici vor avea obligaţia de a prezenta planuri anuale de diminuare a risipei alimentare

Începând din 2026, operatorii economici vor avea obligaţia de a prezenta planuri anuale de diminuare a risipei alimentare şi să raporteze cantităţile şi valoarea alimentelor pe care le-au donat, primit cu titlu gratuit, urmând ca aceste planuri şi rapoarte să fie încărcate pe o platformă naţională pe care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale trebuie să o dezvolte până la 30 iunie anul viitor”, a precizat Mihai Constantin. 

Potrivit acestuia, este prevăzută şi adoptarea unei strategii naţionale pentru diminuarea risipei alimentare, care va clarifica şi mai mult pentru părţile implicate în acest proces cum se va derula acest program.

Please follow and like us:
Pin Share