Muncitorul călcat de mașină în județul Vaslui a murit. Mai avea jumătate de an până la pensionare, iar fiul se pregătea de nuntă

Muncitorul călcat de mașină în județul Vaslui a murit. Mai avea jumătate de an până la pensionare, iar fiul se pregătea de nuntă

Bărbatul de 59 de ani lovit vineri, 5 iulie, pe DN 24, de o mașină înmatriculată în Ucraina când făcea lucrări în judeţul Vaslui a suferit multiple fracturi şi traumatisme și a murit la spital.

Direcția Drumuri și Poduri Iași a precizat că „Jănică Blanaru a fost spulberat de un autoturism înmatriculat în Ucraina”.

„DRDP Iași anunță cu tristețe stingerea din viață a colegului Jănică Blănaru, lucrător la Secția Drumuri Naționale Bârlad – District Bârlad, în urma unui tragic accident […], în timpul executării sarcinilor de serviciu. Accidentul s-a produs pe DN 24, km 88+200, între localitățile Sârbi și Sălcioara, județul Vaslui, când Jănică Blanaru a fost spulberat de un autoturism înmatriculat în Ucraina, în momentul în care voia să transporte spre autoutilitară un rest de anvelopă distrusă și abandonată pe marginea drumului”, a relatat DRDP Iași.

El a fost dus de urgență la spital, unde a murit în aceeași zi.

„Jănică Blănaru avea 59 de ani, cu o experiență de 30 de ani ca drumar, iar peste jumătate de an se pregătea să se pensioneze. Durerea este cu atât mai mare cu cât lasă în urmă o familie și un fiu care la sfârșitul acestei luni se pregătea de nuntă”, se arată în mesaj.

Reprezentanţii DRDP Iaşi au transmis că decesul atrage atenţia asupra riscurilor la care sunt supuşi drumarii în activitatea lor zilnică.

  

  

Please follow and like us:
Pin Share