NASA va lansa o misiune spre luna Europa a lui Jupiter, pentru a vedea dacă poate susține viață

NASA va lansa o misiune spre luna Europa a lui Jupiter, pentru a vedea dacă poate susține viață

NASA va lansa luni, 14 octombrie, o misiune pe luna Europa a lui Jupiter, pentru a afla dacă este un loc promițător pentru viață în afara Pământului. Scopul misiunii Europa Clipper este de a determina dacă stratul acoperit cu gheață care ascunde un ocean vast, este capabil să susțină viața.

Europa Clipper va intra în orbita lui Jupiter în 2030

 

 

Misiunea va fi realizată cu ajutorul navei spațiale Europa Clipper, care va fi lansată pe o rachetă Falcon Heavy de la SpaceX, de la Centrul Spațial Kennedy din Cape Canaveral. Aceasta va parcurge o călătorie de 5,5 ani și 2,9 miliarde de km, fiind programată să ajungă pe orbita lui Jupiter în 2030, conform libertatea.ro. 

 

Lansarea, care a fost inițial amânată din cauza uraganului Milton, este programată la ora 12:06 ET (16:06 GMT).

Cercetătorii sunt interesați de oceanul de sub stratul de gheață

 

Oamenii de știință au explicat că nu caută viață, ci condiții necesare pentru existența vieții pe luna Europa. Aceștia sunt foarte fascinați de oceanul sărat de apă lichidă care se află sub crusta de gheață a lui Europa. „Există dovezi foarte clare că ingredientele necesare pentru viață există pe Europa. Dar trebuie să mergem acolo pentru a descoperi adevărul”, a declarat Bonnie Buratti, cercetătoare planetară la Laboratorul de Propulsie al NASA.

 

Europa Clipper este cea mai mare navă spațială construită până acum de NASA, cu o lungime de 30,5 metri și o greutate de 6.000 kilograme. Navele vor folosi gravitația planetei Marte și a Pământului pentru a-și spori viteza în timpul călătoriei. Acestea au obiectivul de a realiza 49 de zboruri aproape de Europa pe parcursul a trei ani.

Cercetătorii cred că Europa ar putea susține viața

 

Luna Europa are un diametru de aproximativ 3.100 kilometri și o crustă de gheață între 15 și 25 km grosime, deasupra unui ocean de apă sărată ce ar putea avea între 60 și 150 km adâncime. „Ca lume oceanică, Europa este extrem de interesantă. Această misiune ne va ajuta să înțelegem un segment complex al sistemului nostru solar”, a explicat pentru Reuters Gina DiBraccio, directorul interimar al diviziei de știință planetară a NASA.

 

Cercetătorii sunt de părere că Europa ar putea susține viața, deoarece îndeplinește trei condiții necesare: apa lichidă, chimie potrivită, inclusiv compuși organici și o sursă de energie. Europa primește doar 4% din radiația solară în comparație cu Pământul, însă tensiunea exercitată de atracția lui Jupiter asupra acestui corp ceresc pompează în el energie. Astfel, se poate crea un mediu în care se poate supraviețui independent de energia solară.

Please follow and like us:
Pin Share