”Nea Mircea este un pic nebun. Îi urez succes!”. Caracterizare spumoasă făcută de Florin Răducioiu lui Mircea Lucescu

”Nea Mircea este un pic nebun. Îi urez succes!”. Caracterizare spumoasă făcută de Florin Răducioiu lui Mircea Lucescu

Florin Răducioiu (54 de ani), fostul mare atacant al naționalei României, va fi în tribunele stadionului Steaua, la meciul România – Lituania, luni, 9 septembrie, special pentru mentorul său, selecționerul Mircea Lucescu (79 de ani).

”Nea Mircea este un pic nebun. Îi urez succes!”. Caracterizare spumoasă făcută de Florin Răducioiu lui Mircea Lucescu

”Mâine (n.r. luni, 9 septembrie) voi fi la meci. Este prima oară după mulți ani când merg la un meci al echipei naționale. Voi veni îndeosebi pentru nea Mircea. Pentru debutul lui acasă”, a anunțat Răducioiu, prezent la inaugurarea monumentului dedicat Generației de Aur.

Întrebat despre revenirea lui Mircea Lucescu la echipa națională, la 79 de ani, fotbalistul crescut de Il Luce la Dinamo a dat un răspuns care a stârnit hohote de râs printre jurnaliști:

”E un pic nebun nea Mircea, are o vârstă. Nimic nu-l oprește însă pentru a obține performanțe, nimic nu-l oprește pentru a ajuta echipa națională a României într-un moment totuși delicat.  Nu au fost prea multe opțiuni de selecționeri. Îi urez succes!”.

”Echipa națională este pe drumul bun”

Golgheterul naționalei României de la World Cup 1994, cu patru reușite, are încredere că ”Generația de Suflet” se poate califica la Cupa Mondială 2026, după o pauză de 28 de ani.

”Echipa națională este pe drumul bun. A obținut o calificare incredibilă la EURO 2024, unde a ajuns în optimi. Jucătorii au învățat multe din această experiență. Acum au început cu dreptul campania din Liga Națiunilor.

Ar fi extraordinar să se califice la Campionatul Mondial de peste doi ani. Abia așteptăm să-i vedem stadioanele americane, ar fi o continuare, chiar dacă au trecut atâția ani, a visului american.

Avem o națională solidă după mult timp. A trecut foarte mult timp de la ultima calificare la Mondiale. S-au făcut multe greșeli, dar asta nu mai e treaba mea.

Eu sunt un simplu susținător al echipei naționale și mă bucur că în această vară s-a văzut cât de iubită este echipa națională în străinătate. Diaspora se identifică cu această echipă națională a României”, a declarat Florin Răducioiu.

Avertismentul lui Flrin Răducioiu înaintea meciului România – Lituania

Fostul mare internațional, care a jucat la echipe din Seria A, Primera Division, Premier League, Bundesliga și Ligue 1, îi avertizează pe tricolori înaintea meciului cu Lituania, al doilea din Liga Națiunilor, după ce vineri, 6 septembrie, au învins categoric Kosovo, 3-0, la Priștina.

”Orice meci trebuie tratat cu maximă seriozitate. Dacă nu vom trata cu maximă seriozitate și nu vom intra de la început hotărâți să câștigăm orice minge, să fim agresivi și eficienți, vom avea mari probleme.

Cred că echipa națională are deja un anumit stil pe care l-a implementat Edi Iordănescu. Acum cu nea Mircea lucrurile sunt puțin diferite, dar sunt foarte optimist că ne vom califica la Mondiale”, a precizat Florin Răducioiu.

Răducioiu, despre Drăguș: ”Îmi place, dar să nu exagerăm”

”Marele Blond” spune că se bucură pentru că naționala României are din nou un atacant blond care marchează.   Denis Drăguș a înscris două în ultimeele cinci meciuri la națională, cu Ucraina (3-0), la EURO 2024, și cu Kosovo (3-0).

”Îmi place foarte mult Drăguș. Ar trebui ca echipa să joace mai mult pentru el, pentru a-i pune în valoare calitățile. Este un jucător foarte rapid, are simțul porții, știe să dea goluri.

Echipa trebuie să-l ajute cât mai mult, cum de altfel și pe mine m-au ajutat colegii, Hagi, Ilie Dumitrescu”, a explicat Răducioiu. Întrebat dacă se revede în stilul lui Drăguș, ”Radu” a comentat zâmbind: ”Nu, nu chiar. Să nu exagerăm”.

”Dennis Man? Nu-l văd deocamdată la un club mare”

Fost atacant la marele AC Milan, Florin Răducioiu îi mai estompează din elan lui Dennis Man, propus la Juventus Torino după startul debordant de sezon la Parma. Man a marcat primul gol al partidei Kosovo – România 0-3 și a obținut penalty-ul din care Răzvan Marin a majorat scorul la 2-0.

”Nu-l văd deocamdată la un club mare. Trebuie să dea mai multe goluri pentru echipa națională și pentru Parma, după care poate spera la o echipă de top. Deocamdată este bine unde este”, consideră Răducioiu.

”Toţi se gândeau la vremea când Hagi a spus că trebuie să ni se facă statuie că este nebun”

Florin Răducioiu a fost prezent duminică, 8 septembrie, alături de alți colegi din Generația de Aur la inaugurarea monumentului dedicat performanțelor realizate de naționala României în perioada 1990-2000. Atât evenimentul, cât și monumentul în sine, au fost realizate la inițiativa și cu sprijinul financiar al Superbet!

“Am patru goluri la Mondialul din America, dar ceea ce contează este faptul că acel turneu a fost momentul culminant al carierei mele. Sperăm că acest monument să fie şi o sursă de inspiraţie pentru următoarea generaţie. Suntem foarte fericiţi.

Nu mă gândeam că se va ajunge să avem un monument, toţi se gândeau la vremea când Hagi a spus că trebuie să ni se facă statuie că este nebun, dar uitaţi că după 30 şi ceva de ani această afirmaţie a lui a devenit realitate.

Acest monument este un tribut al unei generaţii extraordinare, care a adus glorie României pe scena internaţională”, a spus Florin Răducioiu.

”Dinamo are șase să intre în play-off”

Fostul atacant nu a uitat nici de echipa lui de suflet, Dinamo, care se află pe locul 6 în SuperLiga, cu 12 puncte, după 8 etape din sezonul regulat.

”Cred că are șanse să intre în play-off. Mi-ar plăcea ca Dinamo să cîștige campionatul, dar dacă nu se va întâmpla asta mi-aș dori să câștige o echipă care nu a mai câștigat niciodată campionatul.

Nu știu care va fi. Este un campionat echilibrat. Au fost niște surprize interesante în primele etape”, conchis Florin Răducioiu.

Please follow and like us:
Pin Share