”Nici nu poți să-l lauzi pe Lucescu. Îi strici firma!” Mitică Dragomir a analizat toate mutările selecționerului în Kosovo – România 0-3

”Nici nu poți să-l lauzi pe Lucescu. Îi strici firma!” Mitică Dragomir a analizat toate mutările selecționerului în Kosovo – România 0-3

Ediția specială a emisiunii FANATIK SUPERLIGA dedicată partidei de la Priștina a fost deschisă cu un discurs fabulos al moderatorului Horia Ivanovici cu privire la revenirea lui Il Luce în postura de selecționer.

Mitică Dragomir, cuvinte mari pentru Mircea Lucescu după Kosovo – România 0-3

A doua zi după întâlnirea Kosovo – România 0-3, din prima etapă a noii ediții a Ligii Națiunilor, Mitică Dragomir a oferit la emisiunea FANATIK SUPERLIGA cea mai bună glumă despre întoarcerea lui Mircea Lucescu la națională și cariera sa importantă pe care o are în spate.

”E deștept Lucescu, de asta a și făcut cariera pe care o are. Pe toți pe care i-a băgat le-a dat o șansă, chiar dacă în 10 minute nu prea ai ce să faci. Lucescu are experiență, talentul îl ai din naștere, dar experiența nu ți-o dă decât anii de eșecuri. Nici nu pot să-l laud pe Mircea Lucescu. Îi strici firma dacă îl lauzi.

Meciul cu Ucraina de la EURO 2024 a fost mai important, pentru că este o echipă mai bună, Kosovo nu e de talia Ucrainei. Grupa asta o câștigăm din joc de gleznă și după aceea să vedem ce va fi, dar sunt premisele unei reușite în viitor cu Lucescu pentru că ăsta a știut să crească fotbaliști.

De când era tânăr a pus bazele pe tineret și pe copii din ăștia care nu ieșiseră în evidență până nu au intrat pe mâna lui. E un părinte care știe ce să facă în viață cu copiii lui. A știut și cu fiul său, l-a educat extraordinar și el, și doamna lui.

A avut liniște în familie că altfel nu putea la 80 de ani să intre în iureșul ăsta. Este un tip pe care îl respecți. Nu are cine să ne bată. Cine să ne bată? Lituania să ne bată?”, a declarat Dragomir.

Dragomir crede că sub comanda lui Lucescu se poate naște o națională interesantă

Fostul președinte al LPF este de părere că Mircea Lucescu poate face lucruri importante la echipe națională și s-a văzut încă de la primul meci o schimbare în bine în jocul reprezentativei noastre.

”Lucescu e Lucescu. A fost drăguț că a spus că antrenorii dinaintea lui au merite. Trebuie să înțelegeți că omul sfințește locul. Fiecare la timpul lui a făcut câte ceva. Și el, și ei fiul său sunt mari de tot. În primul rând e un om serios și n-ai glume cu el.

Știi când ai valoare? Când te respectă și dușmanii, și prietenii. Când ești respectat, mergi pe stradă, toată lumea te salută, îți zâmbește, atunci ai valoare într-adevăr. Așa e Lucescu. Avem antrenor, dar eu zic că avem și un pic de echipă acum.

Nu că i-am bătut pe ăștia cu 3-0, dar începe să se lege. Pasăm, dăm 6-7 pase, păi noi nu făceam două pase. Se poate contura o viitoare echipă bunicică, nu foarte bună, dar bunicică să fim cu fruntea sus în orice confruntare”, a spus Dumitru Dragomir.

Dragomir, reacție genială despre Lucescu

Please follow and like us:
Pin Share