Nicolae Bărbuță, campion european de volei cu naționala României acum 61 de ani, a murit la vârsta de 87 de ani

Nicolae Bărbuță, campion european de volei cu naționala României acum 61 de ani, a murit la vârsta de 87 de ani

Nicolae Bărbuţă, campion european în 1963 cu naţionala României, s-a stins din viaţă la vârsta de 87 de ani, a anunțat joi, 30 mai, Federația Română de Volei, într-o postare pe pagina oficială de Facebook.

Unul dintre marii voleibaliști ai României, Nicolae Bărbuţă a fost campion european în 1963 cu naționala României și locul 4 la Jocurile Olimpice de la Tokyo (1964)).

Jucătorul care s-a consacrat pe postul de extremă a câștigat Cupa Campionilor Europeani cu Rapid, în 1965. În carieră, Bărbuţă, licenţiat în istorie la Universitatea din Cluj-Napoca, a mai jucat la Tractorul Braşov şi Ştiinţa Cluj-Napoca.

Pe 2 noiembrie 1963, România cucerea în Sala Floreasca, din Capitală, titlul european la volei masculin. A rămas cel mai mare succes al voleiului românesc, un succes care în acel an a fost dublat și de câștigarea Cupei Campionilor Europeni de către Rapid București.

9 victorii au obținut românii antrenați de Nicolae Sotir și Ștefan Roman în drumul spre titlul continental.

România-Finlanda 3-0
România-Polonia 3-0
România-Olanda 3-1
România-Iugoslavia 3-0
România-URSS 3-2
România-Ungaria 3-0
România-Cehoslovacia 3-1
România-Franța 3-0
România-Bulgaria 3-1

Echipa României la Campionatul European 1963:

Davila Plocon (Rapid București), Iuliu Szocs (Tractorul Brașov), Eduard Derzsei (Dinamo), Mihai Grigorovici (Rapid), Aurel Drăgan (Rapid), Gheorghe Fieraru (Rapid), Mihai Coste (Știința Timișoara), Nicolae Bărbuță (Tractorul Brașov), Horațiu Nicolau (căpitanul echipei – Tractorul Brașov), Mihai Chezan (Progresul București) și Wilhelm Schreiber (Dinamo).

Foto: Facebook Federația Română de volei