Nicolae Ciucă, turneu electoral în judeţul Dolj: Unitatea este elementul de bază în forţa PNL

Nicolae Ciucă, turneu electoral în judeţul Dolj: Unitatea este elementul de bază în forţa PNL

Nicolae Ciucă a participat la o întâlnire cu echipa PNL Craiova, în Parcul “Nicolae Romanescu”, alături de preşedintele PNL Dolj, deputatul Ştefan Stoica, candidatul PNL la funcţia de primar al municipiului Craiova – Nicolae Giugea şi candidatul liberal la preşedinţia Consiliului Judeţean Dolj – Nicuşor Roşca.

Nicolae Ciucă a afirmat că unitatea partidului şi rezultatele administraţiei liberale au făcut să crească încrederea oamenilor în Partidul Naţional Liberal, potrivit Agerpres.

“Aici trebuie să se întâmple acelaşi lucru. Vă rog să fiţi la fel de uniţi ca până acum. Unitatea este elementul de bază în forţa Partidului Naţional Liberal, cea mai puternică formaţiune politică de dreapta din România, cea mai veche formaţiune politică din România şi din Uniunea Europeană”, a spus Nicolae Ciucă la întâlnirea cu echipa PNL Craiova.