Nicu Covaci a fost înmormântat lângă eroii Revoluției de la Timișoara

Nicu Covaci a fost înmormântat lângă eroii Revoluției de la Timișoara

Înmormântarea lui Nicu Covaci, liderul legendarei trupe Phoenix, a avut loc, miercuri seară, într-un cadru restrâns, în Cimitirul Eroilor din Timişoara. Slujba a fost oficiată de Mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan Selejan, relatează Opinia Timișoarei.

După ce porțile Cimitirului Eroilor din Timișoara s-au închis, la ora 18.00, într-un cadru privat și restrâns a avut loc înmormântarea artistului Nicu Covaci.

Cu toate că fusese anunțată pentru joi, ceremonia funerară s-a desfășurat imediat ce sicriul muzicianului a fost ridicat de la Filarmonica Banatul, unde vreme de două zile, oamenii care l-au prețuit și îi iubesc muzica i-au putut aduce un ultim omagiu.

La slujba de înmormântare, oficiată de mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan Selejan, au fost prezenţi actuali membri ai trupei, câţiva prieteni apropiaţi, precum şi partenera de viaţă a lui Nicu Covaci din ultimii peste 30 de ani.

Apoi, legendarul Nicu Covaci a fost înhumat lângă eroii Revoluției din decembrie 1989.

Membrii formaţiei Phoenix au anunţat, marţi, că proiectul va continua şi că Phoenix va scoate un nou album în care se va regăsi o nouă melodie, „Nemuritorul”, care îi va fi dedicată lui Nicu Covaci.

Fondator și lider al trupei Phoenix, Nicu Covaci a murit, vineri seară, la Spitalul Județean Timișoara. Artistul de 77 de ani s-a stins din viață din cauza agravării unor probleme de sănătate.

FOTO: Hepta

  

  

Please follow and like us:
Pin Share