Nicușor Dan, rol cheie în alegerile prezidențiale. Ce speră să obțină Ciucă sau Marcel Ciolacu. ”Va juca extrem de pragmatic și poate înclina balanța”

Nicușor Dan, rol cheie în alegerile prezidențiale. Ce speră să obțină Ciucă sau Marcel Ciolacu. ”Va juca extrem de pragmatic și poate înclina balanța”

Scorurile foarte bune, poate chiar peste așteptări, obținute de PSD și PNL la alegerile de duminică par a avea efectul de a-i împinge pe liderii celor două partide în cursa pentru Cotroceni. Presa scrie că marți, are loc o primă întâlnire între liderii coaliției pentru a hotărî dacă vor merge împreună sau separat la alegerile prezidențiale de peste trei luni. În această cursă electorală, începută tacit încă de câteva săptămâni, atât Nicolae Ciucă cât și Marcel Ciolacu îi fac curte lui Nicușor Dan, marele învingător în alegerile de duminică.

Ciucă și Ciolacu, obligați să-i facă curte lui Nicușor Dan

Nicușor Dan a relatat marți dimineața că a fost felicitat pentru victoria de la Primăria Capitalei chiar de către liderul PSD, Marcel Ciolacu. Și mai surprinzător este detaliul privind invitația făcută de premierul Ciolacu pentru o discuție despre viitorul Bucureștiului. „Domnul Ciolacu m-a sunat, de asemenea, ca să mă felicite. Domnia sa mi-a spus că ar trebui să vorbim de viitorul Bucureştiului, după ce toate lucrurile acestea se vor lămuri”, a spus Nicușor Dan, care a spus că a avut o convorbire similară și cu Nicolae Ciucă, și că a „lăsat un dialog deschis pentru o eventuală colaborare viitoare”.

Campania de curtare a lui Nicușor Dan pare să fi început însă chiar înainte de alegerile de duminică. A fost acel moment la meciul Generației de Aur cu celebra fotografie cu Nicolae Ciucă și Nicușor Dan împreună în tribuna Arenei Naționale care a stârnit tensiuni în rândul alianței. Imediat Gabriela Firea a acuzat imediat că nu a fost un moment întâmplător, așa cum a încercat să se justifice liderul PNL. Mai mult, chiar în seara zilei de duminică, prima acuză venită din partea candidatei PSD s-a îndreptat împotriva liberalilor.

„Am să îi reproșez doar candidatului lor la Primăria Capitalei care, de dimineaţa până seara, el avea o problemă doar cu mine, care eram colega lui din coaliţie şi nu acest lucru se stabilise la nivelul preşedinţilor. Dar în viaţă totul se decontează. Nu cred că rămân lucrurile aşa”, avea să declare Gabriela Firea.

Analiștii politici sunt de părere că în acest moment, ținând cont de rezultatele alegerilor de duminică, niciun candidat la alegerile prezidențiale nu-l poate ignora pe Nicușor Dan. În opinia acestora, în acest moment are loc o negociere între cele trei părți, negociere în care Nicușor Dan încearcă să obțină cât mai multe pentru Primăria Capitalei. Pe de altă parte, liderii celor două mari partide speră să obțină măcar un non-combat din partea lui Nicușor și o distanțare a acestuia de un viitor candidat USR, cel puțin pentru primul tur.

„Nicușor Dan reprezintă deja un actor extrem de important care poate aduce voturi și care poate înclina balanța, cel puțin pentru turul II de la prezidențiale. Este normal acum ca orice lider politic, și Ciolacu și Ciucă, să-i facă curte pentru ca primarul Capitalei să rămână cel puțin neutru în primul tur. Aici, marele câștig al PNL PSD ar fi ca Nicușor să rămână neutru și să nu se exprime în favoarea unui candidat USR.

Nu cred că nici că poza Nicușor Dan/Nicolae Ciucă a fost întâmplătoare. Probabil în subteran s-au desfășurat niște negocieri pentru că Nicușor Dan reprezintă un actor important, cel puțin în București, și va putea duce o parte din electorat în favoarea unuia sau celuilalt.

Nicușor Dan va juca extrem de pragmatic. Adică strict pentru a-și atinge obiectivele lui de primar. Nu cred că ar trebui să ne mire dacă va lua o oarecare distanță față de USR. Nu foarte mult, dar nu va ieși cu mesaje astfel încât să deranjeze PNL-ul. Pentru că el are nevoie de o majoritate, și atunci va trebui să dea ceva la schimb”, a declarat, pentru FANATIK, sociologul Cristian Hrituc.

Ce îi pot oferi Ciucă și Ciolacu lui Nicușor Dan

Tot într-o declarație făcută marți dimineața, primarul Nicușor Dan a spus clar că pentru avea majoritatea în Consiliul General ar avea nevoie de circa încă opt mandate, pe care speră să le obțină de la PNL. „Pare că Alianţa Dreapta Unită o să aibă 16 – 17 locuri din cele 55. REPER-ul pare că o să aibă 3 – 5 locuri. Deci, împreună o să aibă undeva la 20 de locuri. Pentru majoritate mai e nevoie de 8. Îmi doresc foarte tare ca PNL să fie parte din majoritate, ei vor avea 7 – 8 locuri”, a spus acesta, după ce Ciucă declarase duminică seară că nu exclude o colaborare în CGMB.

Oferta liderului PNL, majoritate în Consiliul General, ne arată lungul drum făcut de Nicolae Ciucă. Nu trebuie uitat conflictul pe care acesta din urmă l-a avut în urmă cu doi ani, din funcția de premier, cu Nicușor Dan. Atunci, edilul Capitalei cerea sprijinul Guvernului pentru a acoperi costurile tot mai ridicate, pe fondul crizei energetice, cu subvențiile la căldură. „Să-şi rezolve problema. Nu eu i-am dat sprijinul politic. El a avut sprijin politic de la PNL, nu de la mine”, spunea atunci Nicolae Ciucă.

Era același răspuns pe care-l transmitea și liderul PSD, „s-a trezit în noiembrie să se intereseze de căldura bucureștenilor”, în ciuda faptului că Nicușor Dan se plângea că Bucureștiul primise doar 15 milioane lei din totalul de 800 de milioane date UAT-urilor de către Executiv. Mai mult, la începutul acestui an, Premierul Ciolacu modifica legea astfel încât lua de la bugetul Primăriei Capitalei peste 600 de milioane lei, bani ce erau transferați la Ilfov.

„Eu nu am tăiat nimic, cred că e un pic în eroare. Îmi cer scuze, nu prea îl urmăresc. Cine este dânsul? A, la dânsul vă refereați, am înțeles. O să verific dacă e ceva adevărat”, avea să răspundă cu ironie liderul PSD la acuzațiile primarului Nicușor Dan.

Astăzi însă, ambii lideri ai celor două mari partide nu pot ignora influența politică a lui Nicușor Dan. „Cred că, în urma scrutinului din 9 iunie, niciun candidat care vrea să câștige alegerile prezidențiale nu-l poate ignora pe Nicușor Dan.

Așa cum s-a văzut din declarațiile din seara alegerilor, Nicușor Dan va folosi acest moment de maxim al său pentru a avea câștiguri administrative. Va pune presiune pe factorul politic, indiferent de cum se va numi el, pentru a avea cât mai mult de câștigat. 

Ce dă la schimb? Mă îndoiesc că va da o susținere explicită pentru un candidat, politic este evaziv deocamdată și mi-e greu să cred că își va declara foarte devreme susținerea pentru un anume candidat. Poate o va face spre final, dar până atunci cred că va încerca să aibă un dialog cu oricine îi poate aduce beneficii pentru primărie. Cine sunt oamenii aceștia? Cu siguranță Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă. Cu siguranță va exista dialog cu candidatul USR și cu Mircea Geoană”, a declarat, pentru FANATIK, consultantul politic Adrian Zăbavă.

Negocierile dintre Nicușor Dan și liderii PNL/PSD par să fie facilitate și de lipsa unui lider al Alianței Dreapta Unită după demisia lui Cătălin Drulă de luni dimineață. Chiar și așa, analiștii politici spun că aceste negocieri nu ar trebui să-i surprindă pe susținătorii USR, în condițiile în care Nicușor Dan nu a participat nici la campania electorală a USRPLUS din 2020.

De altfel, Nicușor Dan a iritat conducerea partidului atunci când a declarat că la alegerile parlamentare va cota cu PNL. Era o declarație ce venea în contextul în care la șefia Guvernului era Ludovic Orban, cel care promisese sprijinul Executivului pentru dezvoltarea Capitalei.

„USR rămâne acum fără lideri credibili, liderii partidului sunt acum Fritz, Lasconi.. deci tabăra de opoziție din interiorul partidului. Să nu uităm că la parlamentarele de acum patru ani Nicușor Dan a ignorat USR-ul și a participat alături de Orban la câteva evenimente de campanie.

El probabil va repeta același joc, e normal, el are obiectivul lui strict Primăria Capitalei. Nu ar trebui să fie o surpriză, poate părea pentru electoratul USR pare așa, dar mai avem acest tip de comportament la Nicușor Dan”, a declarat, pentru FANATIK, Cristian Hrituc.

Consultantul politic Adrian Zăbavă este și el de părere că în acest moment nu există un candidat la alegerile prezidențiale care să reprezinte electoratul USR, electoratul din urban, iar primarul Capitalei va folosi acest fapt în propriul interes politic, adică pentru Primăria Capitalei.

„Parte din urbanul mare și urbanul foarte mare nu are un candidat la alegerile prezidențiale. O parte dintre oameni s-au validat la alegerile de duminică și dacă se vor încolona în spatele unui candidat, nu vorbesc doar de candidații victorioși, Coliban a pierdut cu un număr foarte mare de voturi, Sărmaș a luat 30% la Cluj, Stelian Ion a luat 20% la Constanța. În urban astăzi pare că există un electorat ce nu pare să fie reprezentat peste 3 luni în cursa pentru prezidențiale.

Cine va deveni reprezentantul acestora va rămâne de văzut. Nicușor Dan va folosi acest moment pentru beneficiul propriu administrativ. Nimic din ce a făcut, din punct de vedere politic, nu l-a decredibilizat”, a spus și consultantul politic Adrian Zăbavă, pentru FANATIK.