Noi controverse la „Beach, Please!” Andrew Tate, judecat pentru viol și trafic de persoane, chemat pe scenă de rapperul French Montana: mesajul subliminal transmis tinerilor

Noi controverse la „Beach, Please!” Andrew Tate, judecat pentru viol și trafic de persoane, chemat pe scenă de rapperul French Montana: mesajul subliminal transmis tinerilor

“Faceți gălăgie pentru fratele meu, Andrew Tate! România te iubește, fratele meu! Faceți gălăgie încă o dată!”.

Așa a fost primit controversatul influencer Andrew Tate pe scena festivalului de la Costinești. Cel care l-a invitat este cântărețul French Montana, care a transmis că a înregistrat un podcast cu Tate. Mii de adolescenți l-au aclamat pe influencer, trimis în judecată anul trecut pentru organizare de grup infracțional, viol, trafic de persoane și violențe.

Un nou tip de drog a ajuns pe litoralul românesc. Specialiștii spun că această combinație de stupefiante este fatală

Mulți dintre spectatori l-au primit cu brațele deschise pe influencer.

De departe, cel mai așteptat artist din cadrul festivalului a fost rapper-ul Travis Scott. Acesta a ajuns pe aeroportul din Constanța cu întârziere față de ora programată și a urcat pe scenă abia după ora 3 dimineața. De la aeroport până la festival, artistul a fost escortat de un polițist pe motocicletă.

@10trap.ro Travis Scott cântă FEIN la Beach Please 2024 @Travis Scott #travisscott #fein ♬ original sound – 10trap.ro

Cu toate acestea, nici concertele sale nu sunt lipsite de controverse. La aproape toate, tinerii se îmbulzesc și se lovesc unii de alții. De altfel au fost situații în care spectatorii au suferit răni grave sau chiar au murit în urma unor astfel de busculade.

Între timp, rapperul Wiz Khalifa, cel care a fost prins de polițiști cu droguri pe scena festivalului, a transmis un mesaj pe rețelele de socializare. Artistul a menționat că experiența sa în România a fost foarte bună și că polițiștii au fost respectuoși cu el. Promite să se întoarcă și să nu mai consume droguri pe parcursul șederii în țara noastră. 

Please follow and like us:
Pin Share