Noi detalii despre starea de sănătate a lui Mihai Albu, după ce a fost diagnosticat cu cancer. „Acum s-a descoperit treaba asta”

Noi detalii despre starea de sănătate a lui Mihai Albu, după ce a fost diagnosticat cu cancer. „Acum s-a descoperit treaba asta”

Mihai Albu, în vârstă de 61 de ani, a trecut printr-o perioadă grea, după ce a fost diagnosticat cu cancer. Designerul a vorbit acum despre starea lui de sănătate, dar și despre cine i-a fost alături în fiecare moment, pentru a trece peste această etapă dificilă.

În cadrul unui interviu exclusiv pentru Star Matinal de la Antena Stars, designerul a vorbit despre operație și despre perioada grea care a urmat.

După intervenția chirurgicală complicată prin care a trecut în lupta cu cancerul, Mihai Albu se recuperează și s-a întors deja în atelierul său de pantofi.

„Sunt din ce în ce mai bine de la zi la zi! Am trecut hopul cel mare, acum mă simt mai bine, am revenit la atelier.

Eu întotdeauna mi-am făcut analizele periodice, dar de obicei au ieșit bine, însă acum s-a descoperit treaba asta, zic eu că din timp. A urmat un anumit protocol, toate analizele, operația… O boală depistată la timp îți poate salva viața”, a spus Mihai Albu potrivit Spynews.

Mihai Albu a ținut să precizeze că nu ține o dietă specială, mai ales că totul decurge bine până în acest moment.

„Nu! Am întrebat și eu dacă trebuie să iau o vitamină, dar totul e normal, nu trebuie să fac nimic. N-am nicio restricție, absolut nimic”, a mai adăugat acesta.

Elena Nechifor, iubita lui Mihai Albu, i-a fost alături acestuia, pe tot parcursul perioadei dificile

„Pe mine m-a ajutat partenera de viață, care a fost lângă mine, mi-a explicat totul. Ea este medic și știe să descifreze totul, să explice. A fost foarte importantă, nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă nu o aveam lângă mine. Mi-a fost greu să accept că am așa o boală. Sprijinul ei a fost enorm. Nu știu ce m-aș fi făcut dacă eram singur”, a precizat designerul.