Noi probleme cu podul de la Brăila: după ce a fost închisă prima bandă de circulație, s-a stricat şi banda a doua

Noi probleme cu podul de la Brăila: după ce a fost închisă prima bandă de circulație, s-a stricat şi banda a doua

Problemele continuă la aproape un an de la inaugurarea podului suspendat peste Dunăre de la Brăila. Constructorul a închis prima bandă de circulație pentru că asfaltul era în valuri din cauza căldurii și a camioanelor de mare tonaj, dar acum s-a stricat și banda 2, a relatat Digi24.

„Suntem în România. Tonajul, greutatea, calitatea asfaltului lasă de dorit. Pretenții sunt, dar calitate foarte slabă”, a spus un șofer. „Greutatea mașinilor mari… Ele trebuie cântărite aici și dincolo așteptate cu sancțiune. În rest, altceva n-ai ce să-i faci, pentru că dacă nu pui restricții de tonaj cât este prevăzut în greutatea podului, așa o să se întâmple tot timpul”, a spus altul.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat că nu face recepția Podului de la Brăila până nu se termină reparațiile.

„Este o nouă sesiune de reparații punctuale. Aceasta nu este soluția definitivă, pe care antreprenorul italian încă nu ne-a prezentat-o. Acel pod este făcut și pentru trafic greu. Tocmai de aceea are prevăzut din construcție proiectul are două benzi dedicate traficului greu. Ca atare, acest pretext al traficului greu care strică asfaltul pe pod este unul fals”, a spus Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt la CNAIR.

Podul de la Brăila: 500 de milioane de euro pentru un șir de probleme care durează din iulie 2023

Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, al treilea ca mărime din Europa și una dintre cele mai complexe lucrări de infrastructură din România, a fost inaugurat pe 6 iulie 2023, în prezența mai multor oficiali, inclusiv a președintelui Klaus Iohannis și a ministrului Sorin Grindeanu, după 5 ani de lucrări. Costurile finale s-au ridicat la aproximativ 500 de milioane de euro.

Contractul a fost semnat în ianuarie 2018, iar termenul inițial de finalizare a fost 2021. Ulterior, au fost avansate mai multe termene, care însă nu au fost respectate.

La puțin timp după inaugurare, au apărut primele nereguli. Mai întâi, în august 2023, pe podul care leagă judeţele Brăila şi Tulcea au fost constatate denivelări despre care CNAIR a spus că au fost cauzate de nerespectarea restricțiilor de tonaj în zilele caniculare.

După câteva zile, șoferii nu au mai putut traversa podul, care era închis întrucât constructorul nu a considerat ziua de Sfânta Maria drept sărbătoare legală.

Apoi, la finalul lunii august 2023, o filmare apărută în spațiul public arăta cum șuruburile podului se desprindeau ușor, iar CNAIR a dat vina pe neglijența constructorilor și, după verificări, a transmis că 0,4% dintre cele 100.000 de șuruburi erau slăbite.

Ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat în noiembrie 2023 că podul va fi recepţionat de CNAIR doar când constructorul va remedia, pe cheltuiala lui, toate abaterile constatate. Acest lucru nu s-a întâmplat însă nici până acum, iar podul nu a fost recepționat de CNAIR din cauza problemelor care afectează direct și indirect construcția.

În martie 2024, au fost observate noi porțiuni de asfalt lăsate și aceste denivelări aveau peste 10 centimetri, iar în aprilie 2024 s-a făcut a treia asfaltare din cauza denivelărilor.