„Nu avem vreun Messi sau Ronaldo”. Nicolae Stanciu, discurs realist înainte de România – Ucraina la EURO 2024

„Nu avem vreun Messi sau Ronaldo”. Nicolae Stanciu, discurs realist înainte de România – Ucraina la EURO 2024

Nicolae Stanciu a prefațat duelul de debut al naționalei României la EURO 2024. Selecționata lui Edi Iordănescu dă piept cu Ucraina, în prima etapă din Grupa E, luni, 17 iunie, ora 16:00 pe Allianz Arena din Munchen. Căpitanul naționalei României i-a răspuns lui Serghei Rebrov. Selecționerul Ucrainei consideră că Stanciu este cel mai periculos fotbalist din lotul lui Iordănescu Jr.

„Nu avem vreun Messi sau Ronaldo”. Nicolae Stanciu, discurs realist înainte de România – Ucraina la EURO 2024

Nicolae Stanciu consideră că momentul intonării imnului României înainte de meciul cu Ucraina de la EURO 2024 va reprezenta unul cu adevărat special pentru toți colegii de la națională. Căpitanul „tricolorilor” este ferm convins că România va putea face o figură frumoasă, datorită forței grupului.

„Ar fi cel mai frumos cadou pentru el. Va fi ceva special și unic pentru noi toți (n.r. intonarea imnului). Am mai trecut prin asta în 2016 și știu exact ceea ce se simte. Coechipierii mei vor realiza ceea ce înseamnă să porți tricoul echipei naționale.

Își vor da seama că e cel mai important lucru. Echipa României este conștientă de ceea ce are în față și ce trebuie să facă. Dacă menținem același spirit și facem sacrificii toți, să luptăm unul pentru celălalt, la fel cum am făcut în preliminarii, vom reuși să facem față cu brio oricărui adversar. La final, sperăm să ne îndeplinim obiectivul”, a declarat Nicolae Stanciu.

Nicolae Stanciu, mesaj pentru suporterii României: „Să se bucure cât pot de moment”

Românii au luat cu asalt atât orașul Wurzburg, „casa” tricolorilor la EURO 2024, cât și Munchen, orașul care va găzdui primul meci al naționalei lui Edi Iordănescu la turneul final. Stanciu le-a transmis un mesaj fanilor echipei naționale.

„”Nu mi s-a părut corect sa ieșim huiduiți de pe teren după un meci amical, de aceea am reacționat în declarații. Mesajul meu este simplu. Suporterii să fie alături de noi, să ne susțină așa cum au făcut-o tot timpul, să cânte pentru noi. Să se bucure cât pot de mult de moment și de ce vor trăi aici.

Ceea ce ne dorim jucătorii este să-i facem fericiți. Îi mulțumesc, îl cunosc. În trecut am avut o discuție telefonică cu dânsul (n.r. Rebrov). Mă știe destul de bine”, a mai spus Nicolae Stanciu.

Nicolae Stanciu i-a răspuns lui Rebrov: „Atuul este grupul și pe asta ne vom baza”

La conferința de presă premergătoare România – Ucraina, Serghei Rebrov, selecționerul naționalei din țara vecină, a mărturisit că Nicolae Stanciu este considerat principalul pericol în tabăra ucrainenilor. Căpitanul naționalei României este de altă părere.

„Nu cred că eu sunt principalul pericol sau oricare alt coleg altmeu. Fiecare trebuie să dea ce are mai bun pentru echipă. Nu avem vreun Messi sau Ronaldo să câștige meciurile de unul singur.

E posibil un meci, nu așa de multe pe cât ne-am dori. Nu mă consider principalul pericol sau ceea ce a spus domnul Rebrov. Atuul este grupul și pe asta ne vom baza”, a concluzionat Nicolae Stanciu.

Articol realizat cu sprijinul VODAFONE, partener de conectivitate al FANATIK la EURO 2024.