După alegerile europene, riscul de credit al Franței a crescut la cel mai mare nivel de după 2020. Mulți comentatori au dat vine pe victoria partidului Marinei Le Pen. Însă acest efect financiar nu ar fi existat dacă datoria suverană a Franței ar fi fost mai mică (dacă Parisul ar fi respectat regulile impuse UE cu mână de fier economiilor mai mici), dacă finanțele țării ar fi fost mai puternice și dacă economiile din zona euro ar fi avut o creștere sănătoasă.
”Franța este simbolul mondial al etatismului. Același pe care administrația Biden încearcă să-l impună în SUA. Acest model a devastat Franța, o țară minunată, cu resurse umane excelente și cu antreprenori foarte buni”, scrie economistul Daniel Lacalle.
”Franța nu a avut niciodată austeritate. Are cel mai mare sector bugetar raportat la PIB. Guvernul cheltuiește peste 58% din PIB. Sindicatele sunt extrem de puternice. Capacitatea lor de a organiza greve de amploare le conferă o forță care depășește cu mult reprezentativitatea lor. Statul francez este mare, sectorul public angajează 5,3 milioane de oameni, 21% di populație. Raportul dintre funcționarii publici si populația totală este de 71/1.000. Franța are unele dintre cele mai mari taxe din țările dezvoltate. Taxa pe venit și contribuțiile la securitatea socială plătite de angajator ajung la circa 82% din salariul brut al angajatului. Și taxele pentru companii sunt foarte mari, depășind 26%, iar companiile cu profituri mai mari de jumătate de milion de euro plătesc 27,5%. Legislația muncii este foarte restrictivă, motiv pentru care companiile cu doar 49 de angajați sunt de 2,4 ori mai multe decât cele cu 50 de angajați, asta pentru că sunt diferențe mari între obligațiile companiilor. O companie cu 50 de angajați trebuie să creeze trei consilii ale angajaților, trebuie să împartă profitul, trebuie să prezinte planuri de restructurare în fața consiliilor angajaților și acestea trebuie aprobate, pentru ca în cele din urmă compania să poată recurge la concedieri din rațiuni economice.
Acestea sunt caracteristicile unei societăți socialiste, un stat enorm, taxe foarte mari și o rețea socială enormă. Ar trebui să fie o economie perfectă. Sau poate că nu.
Ei bine, nu. Economia franceză stagnează de decenii bune, nu are un buget echilibrat de la finalul anilor 1970, iar nemulțumirile au ajuns la un nivel mare. Companiile și contribuabilii sunt îngrijorați de pierderea resurselor, iar sistemul de subsidii a creat o categorie de cetățeni care se simt lăsați în urmă și care nu pricep în ce situație se află. Statul social francez a eșuat pentru că subsidiile au ignorat calculul economic, făcând din Franța un coșmar pentru antreprenorii care oferă locuri de muncă. Franța a arătat că sistemul socialist al redistribuirii duce la stagnare. În ciuda nivelului redus al inegalității, cu un coeficient Gini de 31,5%, Franța este una dintre țările europene cu cel mai mare nivel al nemulțumirii, nesiguranței și sărăciei cetățenilor care trăiesc în ghetouri.
Socialismul nu ține niciodată cont de calculul economic și de nevoia de a promova creșterea și producerea bogăției în vederea progresului. Când singurul scop rămâne menținerea unui sector bugetar uriaș și redistribuirea profitului, țara stagnează și toată lume se înfurie.
Problema Franței trece dincolo de aceste alegeri. Alegătorii pot decide între etatism, mai mult etatism și o a treia variantă de-a dreptul comunistă. Fascinant.
După decenii de creșteri ale taxelor, de politici greșite ale migrației care i-au înstrăinate pe cei primiți în țară, contribuabilii epuizați și care respectă legea au ajuns să fie îngroziți. Economia are o creștere mică sau zero, productivitatea scade, creșterea reala a salariului este insesizabila, nesiguranța financiară crește, iar taxele sunt împovărătoare. În presă citim că pericolul este extrema dreapta. Nu este așa. Pericolul este etatismul.
Bloomberg scrie că niciuna dintre alternativele între care au de ales francezii nu va reduce datoria țării și deficitul bugetar. Niciuna nu va reduce sectorul bugetar. Două dintre ele vor și mai mult control din partea statului în economie, în timp ce una vrea să reducă taxele. Însă aceste reduceri de taxe au șanse minime să atragă mai multa activitate, pentru că intervine problema birocrației uriașe.
Franța are potențial să redevină un lider economic global. Are talent și spirit antreprenorial, are experiență în crearea de lideri globali. Însă sistemul îi alungă pur și simplu din țară. Mulți dintre cei mai străluciți francezi au emigrat. Din nefericire, elita politică este foarte fericită în acest fel și îi menține pe așa-zișii campioni naționali din industrie, companii ale căror consilii sunt pline de politicieni. Mai sunt întreținute și alte domenii economice care nu ridică niciodată vocea împotriva statului. Există o categorie de intelectuali și oameni de afaceri mai curajoși care încearcă să schimbe sistemul din interior, însă fără vreun rezultat.
Lecția Franței este că socialismul nu funcționează și că, odată ce rezultatele dezastruoase încep să fie evidente, este aproape imposibil ca problema să mai fie rezolvată. Franța este o mare problemă pentru zona euro, iar Banca Centrală Europeană nu poate ascunde asta. Însă să nu vă gândiți că Franța este singurul exemplu. Este doar vârful aisbergului. Dezastruosul Fond EU Next Generation și Comisia Europeană care se face că nu aude maschează acum problemele structurale ale Spaniei și ale altor țări din zona euro.”
Pentru zona euro, problemele din Franța sunt adâncite de declarații iresponsabile ale altor lideri politici. Asta a făcut, recent, ministrul german de Finanțe, liberalul Christian Lindner, care, speriat de ascensiunea extremei dreapta din Hexagon (fără motive întemeiate, câtă vreme programul extremei drepte nu aduce riscuri mari de natură financiară), a spus că Banca Centrală Europeană nu ar avea dreptul de a cumpăra obligațiuni ale statului francez, în cazul unei crize a datoriilor. Lindner a venit cu argumente de natura constituțională. Asemenea declarații pot face mai mult rău zonei euro decât victoria electorală a unor partide de extremă dreapta, pentru că crizele datoriilor sunt deseori provocate de avertismente și declarații panicate ale politicienilor sau bancherilor.
Situația din Franța mai vine cu o lecție, dincolo de economie. Președintele Emmanuel Macron a jucat la ruleta rusească convocând alegeri anticipate, însă nu a întrevăzut riscurile, pentru că, la fel ca toți liderii europeni, este incapabil să anticipeze aceste riscuri.
”În Europa, toată lumea se coalizează să formeze guverne – coaliția pro-europeană din Parlamentul European, marile coaliții din Germania, coaliția de centru din Franța. Toți strigă unul la altul, însă nimeni spune ceva ce i-ar putea deranja pe ceilalți. Uitați-vă doar la susținătorii lui Emmanuel Macron care au început să-l laude pentru soluția dizolvării Parlamentului”, scrie Eurointelligence.
”La fel ca Macron, care a pariat pe alegerile anticipate, Vestul își asumă riscuri similare prin deciziile geopolitice: promisiunea de a sprijini la nesfârșit Ucraina urmărind niște obiective confuze; impunerea unor sancțiuni fără a înțelege că ele pot fi ocolite; sprijinirea necondiționată a Israelului; riscul de a ajunge în război cu China, pentru Taiwan. Or, societățile europene nu sunt pregătite pentru nimic dintre cele de mai sus.
Imediat ce Rusia a invadat Ucraina, Vestul a impus niște sancțiuni deja pregătite și care nu aveau nicio forță. Interesele comerciale erau mult mai mari. Ambițiile geostrategice ale Vestului contrastează puternic cu nepregătirea totală a societăților vestice de a-și asuma sacrificii. Cancelarul german Olaf Scholz s-a opus finanțării înarmării prin îndatorare sau prin reducerea cheltuielilor sociale. Sistemele sociale europene au devenit un risc geopolitic, dacă le raportăm la ambițiile geopolitice ale Vestului. Societățile noastre sunt mult mai fragile decât cele din Rusia sau China. Presa germană a scris recent că psihologii germani au definit o nouă traumă – aceea a copiilor care nu primesc nimic din averea părinților”, scrie Eurointelligence.
Așa-numitul motor al UE nu pare pregătit să se tureze pentru un război despre care președintele Emmanuel Macron vorbește tot mai mult – de la posibilitatea trimiterii militarilor în Ucraina, până la instituirea unei zone de excludere aeriană în vestul Ucrainei, o situația care i-ar aduce pe piloții statelor vestice în situații de luptă cu cei ruși. Franța ultra-sindicalizată și ghetoizată și Germania în care excluderea din testamentul părinților a fost recunoscută drept cauza unor traume psihologice sunt într-o lume paralelă cu cea a Rusiei, Chinei sau Ucrainei de azi.
The post Nu „extrema dreaptă” este pericolul appeared first on Cotidianul RO.
