Nu scăpăm nici astăzi de grindină și vijelii

Nu scăpăm nici astăzi de grindină și vijelii

Nu scăpăm nici astăzi de grindină și vijelii. Meteologii au emis un COD GALBEN de instabilitate atmosferică ridicată valabil de astăzi de la ora 12  până în această seară la ora 23.

 Specialiștii de la ANM spun că în intervalul menționat, în Dobrogea, Muntenia, sudul Moldovei, în estul și sud-estul Transilvaniei și local la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat vijelii (rafale în general de 55…70 km/h) și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și izolat de peste 50 l/mp.

 Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în restul țării.
          În sudul Banatului și în sud-vestul Olteniei, din a doua parte a zilei vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală în general de 55 km/h.

The post Nu scăpăm nici astăzi de grindină și vijelii appeared first on Cotidianul RO.