O biserică de lemn din Alba a ars ca o torță în prima zi de Paște. Ce ar fi provocat incendiul

O biserică de lemn din Alba a ars ca o torță în prima zi de Paște. Ce ar fi provocat incendiul

Biserica de lemn se afla în satul Ghioncani, județul Alba. Incendiul a fost cauzat, cel mai probabil, de o lumânare lăsată aprinsă și nesupravegheată. Din fericire nu au fost înregistrate victime, însă polițiștii au deschis acum o anchetă în acest caz pentru distrugere din culpă.

O biserică de lemn din Alba a ars ca o torță în prima zi de Paște

”În cursul dimineţii am fost informaţi printr-un apel prin SNUAU 112 de către îngrijitorul bisericii din satul Ghioncani, comuna Întregalde, despre faptul că biserica ar fi ars în totalitate”, au transmis reprezentanții Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.

La fața locului au fost trimise mai multe autospeciale ale pompierilor. Dintre acestea, salvatorii reamintesc ”un echipaj de stingere cu apă şi spumă din cadrul Secţiei de Pompieri Câmpeni pentru stingerea ultimelor focare rămase aprinse şi stabilirea cauzei probabile de producere a incendiului, în cooperare cu un echipaj din cadrul IPJ Alba”.

Pompierii cred că cineva a lăsat o lumânare aprinsă, fără să se asigure că aceasta poate să cauzeze un incendiu. ”Din primele cercetări efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului a rezultat că biserica a ars, în totalitate, fără a fi înregistrate victime omeneşti.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă, urmând a se stabili cauzele şi împrejurările producerii incendiului”, au mai transmis reprezentanții IPJ Alba.

În urmă cu 24 de ore, pompierii erau trimiși în Suceava, la Mănăstirea Voroneț. Acolo, o casă aflată la mică distanță de mănăstire a luat foc, iar riscul ca focul să ajungă la mănăstire era ridicat, din cauza vântului. Casa care a luat foc era locuită de o femeie, care a reușit să fugă la timp, însă pagubele au fost semnificative.

O biserică de lemn din Râmnicu Vâlcea a ars din temelii

”Incendiul se manifestă la o casă de locuit și la două anexe gospodărești, iar flăcările s-au propagat și la acoperișul unei locuințe învecinate. Până în acest moment, nu au fost raportate victime.

Se pare că în locuință se afla o femeie în vârstă, care a fost scoasă la timp din casă”, explicatu prezentanții ISU. Mănăstirea Voroneț este considerată una dintre cele mai frumoase mănăstiri din țara noastră, fiind inclusă în Patrimoniul UNESCO.

Supranumită ”Capela Sixtină a Estului” datorită frescei care ilustrează ”judecata de Apoi”, mănăstirea este acoperită în celebrul pigment botezat ”albastru de Voroneț”, care rezistă de sute de ani.

În urmă cu două săptămâni ardea din temelii o altă biserică de lemn, de data aceasta cunoscuta biserică din Râmnicu Vâlcea, din cartierul Râureni. Biserica fusese construită în 1746, fiind considerată un monument istoric ce poartă hramul Sfântului Nicolae. În acest caz, flăcările au cuprins lăcașul de cult pe o suprafață de 60 mp.