O femeie a incendiat o mașină în Capitală. Care a fost motivul pentru care a recurs la acest gest

O femeie a incendiat o mașină în Capitală. Care a fost motivul pentru care a recurs la acest gest

O femeie de 52 de ani a incendiat o mașină, pe Calea Giulești din București. În urma flăcărilor, autoturismul a fost parțial afectat.

Femeia a fost arestată preventiv

 

Conform Poliției Capitalei, poliţişti de la Secţia 20 Poliţie au pus în executare un mandat de arestare pe numele unei femei, în vârstă de 52 de ani, într-un dosar penal de distrugere, conform observatornews.ro.

 

„În fapt, la data de 3 octombrie 2024, poliţişti din cadrul subunităţii au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe o stradă din Sectorul 6, un autoturism ar fi luat foc. La faţa locului s-au deplasat cu operativitate atât poliţişti din cadrul subunităţii, cât şi echipaje de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă care au acţionat pentru stingerea incendiului. Menţionăm faptul că autoturismul în cauză a fost distrus aproape în totalitate, fiind afectat, totodată, un autoturism care se afla în proximitate”, a arătat sursa citată.

 

Care a fost motivul pentru care a incendiat mașina

 

În urma investigațiilor, femeia a recunoscut că incendiu a fost provocat cu intenție. Aceasta ar fi dat foc unei maşini Dacia Duster, pe Calea Giuleşti. Ea le-ar fi declarat anchetatorilor că a făcut acest gest din cauză că s-a enervat.

 

Femeia a fost reţinută pentru 24 de ore, iar vineri magistraţii au dispus măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 20 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.

Please follow and like us:
Pin Share