O ospătăriță îl căuta disperată pe Dennis Man după Cipru – România 0-3. „Toți sunt înnebuniți după el”

O ospătăriță îl căuta disperată pe Dennis Man după Cipru – România 0-3. „Toți sunt înnebuniți după el”

Echipa națională a României are un grup în care mai mulți jucători s-au remarcat, atât la echipele lor de club, cât și la prima reprezentativă. Dennis Man pare a fi fotbalistul cu o sclipire în plus față de colegii săi, mai ales după prestațiile din acest an. Mihai Stoichiță a dezvăluit cât de mare este admirația fanilor pentru fotbalistul Parmei.

O ospătăriță îl căuta disperată pe Dennis Man după Cipru – România 0-3

La doar 26 de ani, Dennis Man se bucură de o carieră frumoasă până acum, în plină ascensiune. Promovat cu Parma în Serie A, echipa cu care și-a prelungit contractul în vara acestui an, Man face senzație și în Italia, dar și la echipa națională.

Moderatorul Horia Ivanovici l-a întrebat în direct la FANATIK SUPERLIGA pe Mihai Stoichiță despre popularitatea lui Dennis Man. Directorul tehnic al FRF a dezvăluit o întâmplare inedită din Cipru.

„Se poate spune că începe să se contureze un star al echipei naționale pe nume Dennis Man?”, a fost întrebarea moderatorului Horia Ivanovici pentru directorul tehnic al FRF.

„Toată lumea întreabă despre el”

„Îți dau un exemplu, a venit astăzi o ospătăriță de aici și m-a întrebat unde e Man. Femeie undeva la 40 de ani, mi-a spus că băiatul ei este înnebunit când îl vede pe Man cum joacă.

Toată lumea întreabă despre el. Este momentul lui! Este un jucător extrem de talentat, cu calități!”, a spus Mihai Stoichiță despre Dennis Man la FANATIK SUPERLIGA.

Care este secretul formei de invidiat a lui Dennis Man

Golul marcat de Dennis Man în victoria cu 3-0 în deplasarea cu Cipru a fost cea de-a 9-a sa reușită pentru echipa națională. După meci, jucătorul celor de la Parma a vorbit despre forma sa foarte bună: „Eu, dacă am reușite, îmi acord singur încredere și asta mă face să ajut echipa cât pot de bine.

Cred că este cel mai bun an din cariera mea, mă simt bine, am avut continuitate și cred că antrenamentele de zi cu zi își spun cuvântul. Sunt fericit că am o astfel de perioadă”, a spus printre altele Dennis Man după Cipru – România 0-3.

Dennis Man are 26 de ani. Conform site-urilor de specialitate, cota jucătorului român este de 10 milioane de euro. În cele 8 apariții oficiale la Parma până acum în acest sezon, Man a marcat 3 goluri și a oferit un assist.

Dennis Man, noul star al naționalei

Please follow and like us:
Pin Share