O româncă suferă de cinci ani într-o închisoare din China. „Viața îi atârnă de un fir de ață“

O româncă suferă de cinci ani într-o închisoare din China. „Viața îi atârnă de un fir de ață“

Un cetățean român a inițiat o grevă a foamei pentru a convinge autoritățile să acționeze în vederea repatrierii unei tinere din România, condamnată la 13 ani de închisoare în China pentru fraudă cu carduri de credit.

Strigăt de ajutor pentru o româncă condamnată în China

Marius Balo, care a petrecut opt ani în închisorile din China, speră că protestul său va atrage atenția asupra cazului Alinei Apostol, care execută o pedeapsă severă, potrivit adevărul.ro. El este îngrijorat că tânăra nu va rezista condițiilor din penitenciarele chineze.

„Am început pentru a treia oară în șapte luni de zile, greva foamei pentru Alina Irina Apostol, românca întemnițată în China comunistă din anul 2017. Ultimul demers, cel din aprilie, l-am suspendat după 10 zile. Am primit un telefon de la Ministerul Justiției în care mi se promitea că se va rezolva situația ei. A fost o capcană. Nu s-a rezolvat nimic. Suntem în exact aceeași situație în care eram în urmă cu două luni”, a spus Marius Balo, potrivit sursei citate.

Numai obținerea numărului contului bancar poate facilita eliberarea Alinei din închisoarea chineză, însă Ministerul Justiției încă așteaptă să primească acest număr pentru a-l comunica familiei.

 „Ministerul Justiției așteaptă din China, în dolce «far niente», un număr de cont în care părinții să vireze amenda Alinei și astfel să fie îndeplinite toate condițiile impuse de partea chineză pentru transfer. Părinții i-au vândut apartamentul fetei, au banii. Ministerul Justiției trebuie doar să facă rost de numărul de cont”, a mai spus Marius Balo.

Viața Alinei atârnă de un fir de ață

Marius subliniază că starea Alinei s-a deteriorat considerabil: a slăbit dramatic și și-a pierdut dinții. „De luni de zile, nu s-a sinchisit nimeni să pună mâna pe telefon, să sune în China și în 2 minute să facă rost de acel număr de cont. Între timp Alinei, ajunsă un sac de oase după șase ani de inaniție, i-au căzut chiar și dinții din gură. Viața îi atârnă de un fir de ață”, a precizat românul.

Fiind familiar cu condițiile din închisorile chineze, Marius spune că nu poate ignora suferința tinerei: „Am trecut și eu prin temnițele comuniste din China. Nu pot să rămân indiferent la durerea și la suferința ei. Nu pot. Dacă aș face acest lucru, dacă aș trece pe lângă ea ca o bestie rece căreia nu îi pasă, ar însemna că nu am învățat nimic în cei opt ani de chin.”

Marius s vrut să-și arate omenia chiar dacă nu se cunoaște cu Alina

Bărbatul speră că prin această acțiune de a intrat în greva foamei o va salva pe Alin, chiar dacă nu o cunoaște personal: „Nu o cunosc. Nu știu cine e. Am aflat de ea în urmă cu doi ani, după ce m-am întors acasă. Nu contest decizia tribunalului chinez, 13 ani și jumătate de închisoare. Nu cer ca ea să fie eliberată, doar să fie transferată în România, pentru ca să își continue aici restul de pedeapsă. Acasă. Printre ai ei. Nu reprezint în acest demers al meu niciun interes al nimănui, în afară de interesul Alinei Apostol. Nu am în spate nicio organizație. Nu am în spate nicio asociație. Nu am în spate vreun partid sau grup de interese. Sunt doar un om. Mă numesc Marius Balo. Sunt singurul om din această țară care poate simți o parte din suferința Alinei. Am fost ajutat și eu în suferința mea. Vreau să ajut și eu la rândul meu”, a precizat acesta.