O tânără din Rovinari a dispărut de acasă după ce ar fi plecat la un curs de yoga. Unde a fost găsită după 10 zile

O tânără din Rovinari a dispărut de acasă după ce ar fi plecat la un curs de yoga. Unde a fost găsită după 10 zile

Diana Pârjol fusese dată dispărută în urmă cu o săptămână, de către tatăl său. Bărbatul în vârstă de 65 de ani le-a spus polițiștilor că fiica sa l-a anunțat că va pleca la o tabără de yoga în Petroșani, dar nu a mai răspuns la telefon. A fost căutată timp de zece zile, fără succes, însă în cele din urmă s-a întors singură.

O tânără din Rovinari a dispărut de acasă după ce ar fi plecat la un curs de yoga

Polițiștii ceruseră inclusiv ajutorul populației pentru a o găsi pe femeie. E neclar dacă dispariția femeii are legătură cu faptul că a participat la tabăra de yoga, mai ales că tânăra le-a spus polițiștilor că nu a fost victima niciunei infracțiuni, conform Observatornews.ro.

Tatăl său locuiește în comuna Bălteni și s-a speriat pentru că nu a putut să ia legătura cu aceasta nici pe telefon nici pe rețelele de socializare. O altă alarmă falsă a fost dată și în urmă cu 24 de ore, de data aceasta în Cluj-Napoca.

De această dată, femeia dispărută a fost găsită în câteva ore, deci nu și-a pus rudele pe jar timp de 10 zile. S-a întâmplat în Cluj, acolo unde Kallo Margareta a dispărut de acasă. Femeia în vârstă de 74 de ani plecase de acasă fără să se întoarcă.

”La data de 29 septembrie 2024, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată despre faptul că în noaptea de 28/29 septembrie., KALLO MARGARETA, în vârstă de 74 de ani, a plecat de la domiciliu din comuna Bonțida, iar până în prezent nu a mai revenit.

O femeie din Cluj a dispărut de acasă, dar a fost găsită în timp record

Semnalmente persoană dispărută. Înălțime aproximativă – 1,50 m, 50 kg, ochi verzi – albaștri, păr cărunt nu se cunoaște vestimentația la purtată la momentul plecări de la domiciliu.

Persoanele care pot furniza orice informaţii despre aceasta sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112!”, transmiteau polițiștii.

Pe site-ul Poliției Române există peste 1000 de persoane dispărute. Că vorbim despre femei, bărbați, tineri sau bătrâni, acești oameni au plecat de acasă și nu au mai fost găsiți niciodată. Din păcate, primele 24 de ore sunt vitale pentru orice persoană dispărută.

Detectivii spun că după primele 24 de ore, dacă persoana dispărută nu mai este găsită, șansele ca aceasta să mai fie în viață sunt foarte mici. Cu toate acestea, multe dintre persoanele care pleacă de acasă se întorc de bunăvoie, pentru că pleacă de acasă după o ceartă cu rudele.

Please follow and like us:
Pin Share