Oamenii PNL, numiți în conducerea RAR. Un avocat cu sinecuri la stat și un șef din Hidroelectrica, printre noii administratori

Oamenii PNL, numiți în conducerea RAR. Un avocat cu sinecuri la stat și un șef din Hidroelectrica, printre noii administratori

Chiriac Petronel, Moraru Ioan Dragoș și Costa Cosmin-Lăscuț sunt cei trei noi administratori ai RAR, numiți în funcție la finalul lunii august a acestui an. Cei trei i-au înlocuit pe Ulici Ion, Dolineaschi Andrei și Narcis Chisăliță, foști membri provizorii ai CA-ului. Dintre cei trei administratori numiți în luna august, doi au legături cu PNL.

Cine sunt noii administratori de la Registrul Auto Român

Primul dintre noii administratori ai RAR este Chiriac Petronel, de profesie economist, cu un doctorat la ASE, dar licențiat și în Drept. Acesta a ocupat mai multe funcții de conducere în diverse companii, începând cu Athenee Palace Hilton până la Ana Hotels  Srl. În prezent, conduce și Consiliul de Administrație al Piscicola Călărași SA și este și director al Direcției Financiare al Hidroelectrica. Salariul încasat de aici anul trecut a fost de 336.000 lei.

De altfel, Chiriac Petronel a fost repus în funcția de director financiar al companiei de stat din energie în ianuarie 2021, după o decizie a instanței. În anul 2017, acesta a fost numit în Consiliul de Supraveghere al companiei, însă câteva luni mai târziu a fost concediat, decizie pe care a atacat-o în instanță unde a câștigat atât despăgubiri semnificative, cât și postul pe care-l ocupa înainte de numirea în Directorat.

Acesta are și propria sa firmă de consultanță în afaceri, Edelstein Consulting SRL, însă anul trecut firma a avut o cifră de afaceri de doar 54.000 lei și pierderi de 4.200 lei.

Al doilea administrator al RAR este avocatul Ioan Dragoș Moraru. Începând cu anul 2005, acesta este membru al Baroului Ialomița, însă începând cu anul 2022 îl găsim în Consiliile de Administrație al diverselor companii de stat. Este pe rând membru provizoriu în CA-ul CFR Călători, apoi Metrorex SA, apoi Poșta Română SA, iar din luna februarie a acestui an administrator, cu un mandat de 4 ani, al Societății Naționale a Sării SA.

Potrivit declarației de avere, din activitatea de avocat a câștigat anul trecut puțin peste 10.000 lei. Spre comparație, doar din contractul de mandat de la Poșta Română a încasat 36.000 lei. Dragoș Moraru pare să-și fi încercat norocul și în agricultură, fiind asociat unic al firmei Maria Agroland Srl. Potrivit platformei Termene.ro, în ultimii opt ani firma a avut profit doar într-un singur an (2022 – 300.000 lei), însă anul trecut a revenit pe pierdere, cu pierdere netă de 292.000 lei, aproape 75% din cifra de afaceri a firmei. În plus, firma are datorii de peste 900.000 lei.

Oricum, familia Moraru nu pare să aibă probleme financiare. Soția acestuia, de profesie notar public, a declarat venituri de 1.865.000 lei în anul 2023.

În plus, în anul 2016, Dragoș Moraru a candidat, fără succes, pentru un mandat de consilier local la Fetești pe listele PNL.

Moraru Ioan Dragoș, declarație de avere, septembrie 2024

În final, cel de-al treilea nou administrator al RAR are și el legături cu PNL-ul. Este vorba despre Costa Cosmin Lăscuț, fost angajat al RAR. Începând cu anul 2015 și până în august 2024, când a fost numit în Consiliul de Administrație, acesta a fost, pe rând, expert financiar, șef și apoi referent de specialitate la reprezentanța din Timiș a RAR.

Începând cu anul 2008 este consilier județean la Timiș, mandate obținute pe listele PNL. În prezent, Costa Lăscuț face parte din Biroul Politic al PNL Timiș, organizația care l-a nominalizat pe Vasile Blaga, candidatul PNL la Senat. Începând cu anul 2019, acesta a obținut titlul de doctor în management, cu o teză despre absorbția fondurilor europene.

Cine a rămas administrator la RAR

Președintele Consiliului de Administrație al RAR a rămas Ștefan Costel Dorin, directorul general și președintele Consiliului de Conducere al Autorității Rutiere Române. Activitatea de administrator al RAR i-a adus anul trecut o indemnizație de 88.000 lei, o sumă sub salariul de director al ARR – 115.000 lei, însă cei mai mulți bani i-au venit acestuia din cursurile ținute în cadrul ARR, mai exact 143.000 lei.

Ștefan Costel Dorin are o lungă experiență în administrația sectorului rutier, fiind șeful ARR Ilfov încă din anul 2005. Anterior a lucrat în industria alimentară, fiind directorul societății „Spicul de Aur”, între anii 1999 și 2004, an în care a intrat în administrația locală la Corbeanca, unde a fost ales viceprimar, funcție publică în care nu a stat decât un an.

Între 2012 și 2014 a fost director adjunct al Inspectoratului de Stat pentru Control în Transportul Rutier (ISCTR), instituție pe care avea să o conducă apoi între 2014 și 2017. Numit la conducerea ISCTR în perioada când ministru transporturilor era Dan Șova, demiterea sa în 2017, de către ministrul Răzvan Cuc, avea să fie prezentată ca rezultatul unei lupte interne în PSD între gruparea Dragnea și gruparea Grindeanu.

De profesie inginer, Ștefan Costel Dorin a absolvit în anul 2007 cursul post-universitar al Colegiului Național de Apărare de „Strategie și Politică Externă”.

Ștefan Costel Dorin deține 50% din acțiunile firmei Speed Service Srl din Balotești, o firmă de service auto care în anul 2023 a ajuns la o cifră de afaceri de peste un milion de lei și un profit de 352.000 lei. Firma a reușit să treacă pragul de 300.000 lei, în ceea ce privește profitul obținut, în anul 2019, atunci când cifra de afaceri a firmei era de puțin peste 700.000 lei.

Bogdan Mîndrescu, alături de premierul Ciolacu și ministrul Grindeanu. Sursa foto: Facebook/ Bogdan Mîndrescu

Cel de-al doilea administrator al RAR care a primit un nou mandat provizoriu este Bogdan Stelian Mîndrescu, care din anul 2022 este secretar de stat la Ministerul Transporturilor. Prin această funcție a ajuns și în CA-ul Autorității Aeronautice Civile Române, de unde a câștigat o indemnizație de 106.000 lei. În CA-ul RAR este membru încă din anul 2017, unde a avut un mandat pe 4 ani, iar de atunci este membru provizoriu.

Printre cele mai importante funcții avute a fost aceea de director general al Companiei Naționale Aeroporturi București, unde a fost și președinte al CA-ului, funcție din care este forțat să demisioneze în anul 2018, după ce Corpul de Control al premierului descoperea mai multe nereguli precum angajări fictive, deplasări de lux sau prime ilegale. De la Aeroporturi București avea să fie mutat la Administrația Porturilor Maritime, iar apoi, în 2019, consilier la Ministerul Fondurilor Europene al lui Marcel Boloș (PNL).

A fost director de cabinet al ministrului Răzvan Cuc (2018) și este originar din Buzău, presa scriind că are susținerea acestei organizații, dar și a președintelui partidului. Este licențiat în economie, drept, administrație publică, iar din anul 2023 studiază și Teologia Ortodoxă la Universitatea Ovidius din Constanța. Anul trecut, Ministerul Transporturilor i-a decontat și chiria locuinței, suma fiind de peste 60.000 lei.

Please follow and like us:
Pin Share