Ofertă uluitoare pentru Marius Marin chiar în cantonamentul naționalei din Germania: 4 milioane de euro! Exclusiv

Ofertă uluitoare pentru Marius Marin chiar în cantonamentul naționalei din Germania: 4 milioane de euro! Exclusiv

Succesul pe care îl au tricolorii la Euro 2024 le-a ridicat cotele și i-a făcut pe jucătorii lui Edi Iordănescu mai cunoscuți decât erau. Una dintre surprizele din acest turneu final o constituie Marius Marin, mai ales pentru că mijlocașul de la Pisa nu era foarte cunoscut în România și suporterii naționalei îl descoperă cu adevărat abia acum.

Marius Marin se îmbogățește dacă Pisa îi permite transferul acum sau imediat după meciul cu Olanda de la Euro 2024!

Marin a profitat de absența lui Vladimir Screciu, accidentat, și s-a impus ca titular. El a jucat bine în mod constant și a devenit interesant pentru cluburi din ”El Dorado” al fotbalului mondial, Țările Arabe. Formația care îl vrea pe Marius este Al Wahda, din Emiratele Arabe Unite, aceeași care îl dorește și pe Edi Iordănescu.

FANATIK a scris despre interesul lui Al Wahda pentru selecționer, apoi Marius Șumudică a confirmat informația și a completat-o cu datele pe care le deținea el despre tratativele dintre clubul din EAU și Iordănescu. Înainte ca Edi să ia o decizie, arabii caută să-și completeze lotul, chiar dacă ei nu au încă un antrenor principal.

Discuțiile pentru achiziționarea lui Marin le-au purtat chiar în perioada aceasta în care mijlocașul se află cantonat în Germania și prins cu partidele de la Campionatul European. Al Wahda l-a tentat pe mijlocașul român cu un salariu imens, 4 milioane de euro pentru un contract de trei ani!

Internaționalul lui Edi Iordănescu a aflat în Germania că Pisa nu-i permite să ia 4 milioane de euro!

Marius era atras de transfer, numai că Pisa a respins oferta! Toscanii ar fi încasat un milion de euro ca să-l cedeze imediat pe mijlocașul defensiv al tricolorilor. Nu au fost de acord, chiar dacă Marin mai e legat de Pisa doar pentru încă o stagiune, 2024-2025. Contractul lui va expira după aceea, ceea ce înseamnă că italienii l-ar putea pierde gratuit.

Gruparea din Serie B speră să ajungă să încaseze o sumă mai mare în schimbul fotbalistului, dat fiind progresul pe care l-a înregistrat Marius cu ocazia acestui Euro. Pentru jucător, transferul în Emiratele Arabe Unite ar fi fost o adevărată lovitură, ocazia de a-și asigura 4 milioane de euro până în iunie 2027.

Un salariu atât de mare i-ar fi greu să găsească chiar și în Serie A, ar avea nevoie să prindă un loc într-unul dintre cluburile mari italiene ca să capete atât de mulți bani. Interesul pentru achiziționarea sa îl încurajează, însă, pe Marin să aibă răbdare și să aștepte un contract bun și bănos.

Oferta uluitoare de la Al Wahda a apărut după ce Marius Marin a jucat excelent în meciurile de la Euro 2024 din Germania

El are 25 de ani și a adunat deja 21 de partide în echipa națională. După accidentarea lui Screciu și după ce Iordănescu a indicat încă din amicalele cu Bulgaria și cu Liechtenstein că intenționa să-l folosească pe Marius Marin ca titular, mijlocașul crescut în Italia a avut parte de critici din partea foștilor internaționali care au comentat despre formula pe care o pregătea selecționerul.

Marin a demonstrat după aceea, în meciurile din grupă, că e îndeajuns de bun ca să fie titular în competiția pentru post cu Adrian Șut, închizătorul de la FCSB. Marius a început fotbalul la Poli Timișoara, de unde a plecat în Italia în 2016, când abia împlinise 18 ani. A mers la Sassuolo. Au urmat: Catanzaro, pentru un sezon, și Pisa, pentru care evoluează de cinci ani. Și ar putea urma Al Wahda, din Emiratele Arabe Unite, dacă italienii vor accepta să îl cedeze în Asia.

15 ani avea Marius Marin în 2015, atunci când Poli Timișoara l-a folosit în două partide din liga a doua. Au fost singurele apariții ale lui în fotbalul românesc înainte să ajungă să evolueze în echipa națională. În prima ligă din România nu a jucat niciodată
33 de meciuri și două goluri a înregistrat Marin la Pisa în stagiunea trecută din Serie B. El este și căpitanul echipei care nu a reușit să promoveze în aceste cinci sezoane de când îl are în componență pe mijlocașul român. Pe Pisa a condus-o în Serie A Mircea Lucescu, la începutul anilor 90

Acest articol a fost realizat cu sprijinul VODAFONE, partener de conectivitate al FANATIK la Euro 2024.