OMS. Cele patru industrii care ucid oameni în fiecare zi!

RMAG news

Avertisment grav. Tutunul, alimentele ultraprocesate, combustibilii fosili şi alcoolul, promovate de lobby-urile din domeniul industrial, sunt responsabile pentru 2,7 milioane de decese pe an în Europa, a avertizat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), cerând o mai bună reglementare în acest sens, relatează AFP.

Aceste „patru industrii ucid, potrivit directorului OMS Europa, Hans Kluge, cel puţin 7.000 de persoane în fiecare zi” în întreaga regiune, care include 53 de ţări şi se extinde în Asia Centrală.

„Tacticile industriei includ exploatarea persoanelor vulnerabile prin strategii de marketing direcţionat, înşelarea consumatorilor şi afirmaţiile false cu privire la beneficiile produselor lor sau la respectarea mediului”, a afirmat Kluge, citat într-un comunicat.

Aceste tactici subminează lupta împotriva afecţiunilor netransmisibile, cum ar fi bolile cardiovasculare, care se afla la originea a patru din zece decese în Europa.

Pentru OMS, prin promovarea produselor lor, giganţii din domeniile tutunului, alimentaţiei, combustibililor fosili şi alcoolului interferează cu eforturile de prevenire şi control al unor boli, precum cancerul sau diabetul.

Practicile marilor grupuri alimentează inegalităţile şi recurenţa în cazul cancerului, bolilor cardiovasculare şi respiratorii cronice şi al diabetului.

Acestea „constituie un obstacol major în calea politicilor de prevenţie”, a deplâns OMS, adăugând că ele „maximizează beneficiile şi compromit sănătatea publică”.

Excesul de greutate şi obezitatea afectează aproape 60% dintre adulţi şi aproape unul din trei copii din Europa.

Cele mai recente date (2017) arată, de asemenea, că unul din cinci decese asociate cu bolile cardiovasculare şi cancerul în Europa poate fi imputabil alimentaţiei nesănătoase.

În vederea protejării populaţiilor, OMS recomandă aplicarea unor reglementări mai stricte, în special în ceea ce priveşte comercializarea produselor dăunătoare sănătăţii, practicile monopoliste, impozitarea multinaţionalelor şi exploatarea populaţiilor vulnerabile în perioade de criză. „Fiinţele umane trebuie să aibă întotdeauna prioritate înaintea profitului”, a insistat Kluge.

La nivel mondial, tutunul, alimentele ultraprocesate, combustibilii fosili şi alcoolul, promovate de lobby-urile industriale, sunt responsabile pentru 19 milioane de decese pe an.

The post OMS. Cele patru industrii care ucid oameni în fiecare zi! appeared first on Cotidianul RO.