Când trupele ruse se apropie de Harkov, al doilea oraș ca mărine din Ucraina, și pe măsură ce se apropie alegeri în Romania și Georgia, se vorbește tot mai mut despre noi „fronturi” deschise de Rusia. Aflăm despre Macedonia că a devenit ”un câmp de luptă ideologic” între Rusia și Vest, pentru că propaganda rusă ar fi câștigat alegerile în acest stat membru NATO. Faptul că macedonenii au ales un președinte și un guvern de aceeași culoare (după mai bine de un deceniu de coabitări și crize) și că acest partid este unul naționalist ar fi rodul propagandei ruse. Nu se amintește mai nimic în articolele presei vestice despre cum spargerea Iugoslaviei (în care Macedonia a primit pentru prima dată o formă largă de autonomie) a dus la nevoia afirmării unui naționalism macedonean. Nu se spune nimic disputa cu Grecia privind denumirea țării, care a amânat intrarea în NATO a noii ”Macedonii de Nord”. Nici despre pretențiile ulterioare ale Bulgariei ca guvernele de la Skopje să-si rescrie istoria într-o nota mult mai favorabilă vecinilor de la Vest, guvernul de la Sofia condiționând astfel votul pentru aderarea Macedoniei de Nord la UE.
În Georgia, ipocrizia relatărilor despre protestele de la Tbilisi în sprijinul ONG-urilor este și mai mare. În Statele Unite, Partidul Republican și Partidul Democrat au cerut investigarea activităților Institutelor Confucius finanțate de China în universitățile americane. În SUA a fost adoptată și o lege a ”agenților străini”, pentru a proteja țara de acțiuni finanțate de alte state care ar putea vulnerabiliza securitatea națională. În UE sunt trase multe semnale de alarmă privind finanțări din Rusia pentru partide și organizații europene. Însă când guvernul de la Tbilisi adoptă o lege pentru transparența finanțării străine a ONG-urilor (o lege care obligă ONG-urile cu peste 20% finanțare străină să se înregistreze ca ”agenți străini), demersul guvernului a fost declarat antidemocratic periculos, iar legea devenit „legea rusească”. Mai grav, oficialii UE încep să sugereze că o asemenea lege ar periclita integrarea europeană a Georgiei.
În cazul georgian, au apărut articole cu titluri si mai exagerate: ”Soarta Europei depinde de Georgia, care oferă Rusiei un prețios acces la Marea Neagră”. Da, Georgia joacă un rol important în transportul de hidrocarburi si energie, mai nou și în traficul de date, prin proiectul unui cablu submarin, un rol important in comerț, pe Noul Drum al Mătăsii. Însă este cale lungă de aici și până la a spune că ”O Georgie care vrea să devină membru UE și ar putea adera la NATO, ar duce la o reorientare a forțelor ruse către sud” și astfel ar permite o victorie a Ucrainei. Războiul ruso-georgian din 2009, la câteva luni de la Summitul NATO de la București care a deschis porțile pentru Ucraina și Georgia, a fost avertismentul cel mai clar al Moscovei că se va opune acestui proiect al SUA, una dintre marile greșeli de politică externă comise de Washington, în opinia profesorului John J. Mearsheimer.
De cursul protestelor din Georgia depinde nu soarta Europei, nici măcar suveranitatea Georgiei, ci imaginea și influența ONG-urilor din Estul Europei, puterea unei vaste rețele de organizații, a unor școli informale de ”cadre” ce încep să înlocuiască partidele politice, izolând și mai mult politica de masa cetățenilor. De lupte precum cea din Georgia depind celebritatea, veniturile multor oameni influenți din Georgia și nu numai, o rețetă de viață și de ascensiune socială și materială pentru o întreagă generație de oameni școliți, depinde forța unei adevărate „internaționale neoliberale” activă în spațiul ex-sovietic si in Europa Centrală și de Est (guvernul Arseny Yațeniuk – ”Yats is our man”, spunea atunci Victoria Nuland – format la Kiev în 2014 a inclus miniștri din Georgia, pe însuși fostul președinte Mikheil Saakashvili, miniștri din țările baltice și din SUA).
Cât contează soarta acestor rețele informale de putere și influență, numite „societatea civilă vibrantă”, în decizia georgienilor de a ieși în stradă și cât contează asocierea legii ONG-urilor cu îndepărtarea de UE si Vest în mobilizarea lor la proteste? Și este sinonimă prosperitatea rețelelor informale de putere cu aderarea la UE?
Mai jos, o anatomie ONG-urilor din Georgia care spune multe despre cum funcția creează organul și ăn Europa Centrală și de Est, o analiză publicată de două activiste pentru drepturile femeilor din spațiul ex-sovietic – Almut Rochowanski și Sopo Japaridze.
”După revolutia Trandafirilor din 2003 și peluarea puterii de către Mikheil Saakashvili, Georgia s-a deschis total spre toate experimentele cu reforme și ajutoare străine. Calculul din spatele acestor politici a fost că beneficiile geopolitice și materiale vor depăși cu mult orice formă de regres”.
A urmat un flux mare de ajutoare străine, de programe cu Banca Mondială, cu agențiile ONU, cu grupuri mai mari sau mai mici pentru ajutor pentru dezvoltare, dar și cu organizații filantropice din Vest, care și-au deschis birouri in Georgia. Regula de funcționare a acestor organizații străine este ca proiectele finanțate într-o anumită țară să fi fost stabilite „cu consultarea și colaborarea comunității”. Prin urmare, toate aceste organizații aveau nevoie de ONG-uri ”pe teren”. Cererea creează oferta și, acum, în Georgia sunt nu mai puțin de 25.000 de ONG-uri. Potrivit autorităților, 90% din finanțarea lor vine din surse externe. Însă până și această statistică este înșelătoare, pentru că ascunde faptul că uriașa majoritate a ONG-urilor au zero finanțare georgiană. Pentru membrii ONG-urilor a cere bani conaționalilor pentru a le sprijini activitatea este o idee absurdă – aproape niciun cetățean nu ar face asta.
Agențiile de ajutor externe și contractorii lor din ONG-urile georgiene au colonizat cea mai mare parte a politicilor publice și serviciilor – educație, sănătate, reforma justiției, dezvoltare rurală, infrastructură.
În practică, lucrurile se întâmplă cam așa: o mare agenție de ajutor pentru dezvoltare sau un creditor internațional (USAID, Comisia Europeana sau Banca Mondială) vine cu un nou model de reformă a educației (proiectată nu doar pentru Georgia, ci pentru multe alte țări). Pentru a da aparența participării întregii comunități, agenția contractează ONG-uri din Georgia pentru a face munca de jos: să prezinte reforma oficialilor, școlilor, profesorilor și să-i ajute să învețe ce ar trebui să știe. Nimeni nu-i întreabă pe profesori, pe părinți, pe studenți, pe cetățeni în general, ce vor sau cum cred ei că s-ar îmbunătăți lucrurile. Oamenii se simt neascultați, ignorați, tratați cu superioritate.
ONG-urile georgiene au multă putere asupra populației. Puterea lor este data de faptul că au acces la ambasadele vestice, la resursele și la legitimitatea care vin de aici. Puterea lor se bazează mult mai puțin pe sprijinul dat de cetățeni. Într-o democrație funcțională, oamenii își aleg deputații și guvernanții pentru a le reprezenta interesele. În Georgia, niște ONG-uri nealese primesc un mandat de la organisme internaționale și liste cu obiective de îndeplinit in Georgia. ONG-urile acestea nu sunt interesate de impactul proiectelor pe care le aplică, pentru că nu trebuie să răspundă în fața cetățenilor.
Această constelație de ONG-uri a dus la erodarea implicării cetățenilor, a suveranității și a democrației.
Legea ”transparenței influenței străine” împotriva căreia protestează de săptămâni întregi ONG-urile și o parte din cetățeni (lege prezentată pentru a doua oară, după o încercare in 2023), nu va rezolva problema creată de ONG-uri și expusă mai sus. Nici nu vrea sa rezolve această problema. Guvernului georgian nu-i pasă de suveranitatea țării, la fel cum nu le pasă nici donatorilor externi, agențiilor internaționale și elitelor georgiene din ONG-uri.
Partidul Visul Georgian, la putere din 2012, nu vrea să elimine finanțarea externă a ONG-urilor. Dimpotrivă, este foarte mulțumit cu acest flux de ajutoare care a finanțează politici și întregi sectoare. Ca și opoziția condusa anterior de Saakashvili, cei de la putere cred în guvernarea tehnocrată și în politici trasate de experți. Guvernul isul Georgian a eliminat multe reforme introduse de Saakasvili, mai puțin însă legile care limitează drastic taxele impuse companiilor și care interzice impozitul progresiv. Nucleul neoliberal al reformelor începute în urmă cu 20 de ani a rămas. Mulți dintre membrii de vază ai Visului Georgian sunt tineri care au studiat în Vest, sunt oameni veniți din ONG-uri sau din agențiile ONU, acolo unde și-au început cariera. Ei vin din clasa de mijloc (ceea ce în Georgia înseamnă cei mai bogați 10%), iar în clasa de mijloc intră doar managerii și ONG-iști, pentru că medicina, știința, dreptul, afacerile mijlocii nu-ți permit să câștigi cât să intri în această calsă. CV-urile liderilor Visului Georgian sunt foarte asemănătoare cu cele ale opoziției conduse de Saakashvili.
În acest ecosistem găsești cu greu oameni cărora să le pese cu adevărat de cetățenii de rând și de bunăstarea lor. Domeniul ONG este unul foarte dur și concurențial, bazat mult pe autopromovare agresivă, pe dat puternic din coate, pe multă duplicitate și mai puțin pe colaborare și solidaritate. A lucra într-un ONG georgian este calea către venituri bune, către călătorii in Vest, recepții la ambasade și intrarea în categoria elitei georgiene.
De ce ar vrea actualul guvern să le facă vreun rău ONG-urilor din care provin și de banii cărora beneficiază chiar membrii săi? Pentru că peste aspectele de mai sus se adaugă o problemă, mult mai limitată, care irită mult partidul de la putere: o clică mică dar puternică de ONG-uri cu bugete anuale de milioane de dolari, venite de la donatori externi, multe dintre ele apropiate de fostul guvern Saakashvili, se folosesc de întreaga lor influență pentru a face politică militantă. De cinci ani de zile, acesta mișcare contestă legitimitatea guvernului și cere îndepărtarea lui nu neapărat prin alegeri, cer o noua revoluție prin depășirea cadrului constituțional. Au cerut un guvern tehnocrat, însă propunerea nu a găsit mare susținere. Au inițiat proteste, cu asalturi asupra clădirilor oficiale, au cerut sancțiuni UE si SUA împotriva guvernanților.
În Georgia circulă mai multe teorii despre propunerea aceleiași legi privind finanțarea ONG-urilor în doi ani consecutivi. Una dintre ele spune că de această dată, în 2024, guvernul știe că opoziție este mai slabă și ca va avea câștig de cauză. O altă variantă este expusă chiar de actuala putere: guvernul a încercat să ajungă la un acord cu ambasadele vestice, pentru ca acestea să mai tempereze ONG-urile radicale pe care le finanțează sau să nu le mai finanțeze deloc. Ambasadele ar fi respins propunerea, iar guvernul a ales calea confruntării directe. În spatele ușilor închise, diplomații occidentali de la Tbilisi spun că acțiunile acestor ONG-uri încalcă multe linii roșii și că trebuie făcut ceva în acest sens. Însă când sunt întrebați ce anume trebuie să facă, diplomați devin țâfnoși.
Ce se va întâmpla cu societatea georgiană din cauza acestei situații a ONG-urilor? Nimic bun. ONG-urile finanțate din Vest care au păstrat o linie moderată și au respectat comunitatea se vor trezi cu finanțarea redusă, victime ale unei lupte pe care nu au provocat-o. Legea propusă de Visul Georgian va obliga ONG-urile să fie transparente, nu însă și sectorul corporațiilor; prin urmare, legea nu va ”reda suveranitatea”, așa cum spune guvernul. Și nici măcar nu va reduce din puterea ONG-urilor radicale și cu obiective politice.
Modul în care guvernul, pe de o parte, și ONG-urile, pe de altă parte, vor să arate că sunt mari patrioți subliniază, de fapt, cât de puțin au de oferit cetățeanului de rând. Când am discutat cu mai multe asistente medicale unite într-un sindicat, ni s-a spus că donatori internaționali, în cooperare cu guvernul, le transformă profesia și comunitatea fără a le cere deloc o opinia. ”De ce să ne renoveze Banca Mondială o aripă a spitalului, când exista deja un budget pentru asta. Acum, nu vom mai ști ce se va întâmpla cu acei bani. Nu ni se spune ce bani se cheltuiesc și ce decizii se iau”. Sindicatul asistentelor a decis să nu susțină legea transparentei ONG-urilor, dar nici protestele ONG-urilor împotriva acestei legi.
Săptămânile de proteste de la Tbilisi au umplut climatul public cu minciuni, isterie și manipulare. Unul dintre observatorii protestelor a ajuns să spună că, ”oriîncotro am lua-o acum, ar fi un pas înapoi”.
O dezbatere rațională în Georgia nu va fi posibilă decât renunțând la minciuni și la manipulare. Este cel puțin supărător să-i vezi pe donatorii străini ținându-le georgienilor lecții despre cum bani străini nu înseamnă și influență străină, ci doar sprijin pentru o „societate civila vibrantă” și că donatorii nu le-ar spune niciodată ONG-urilor ce să facă și ce să nu facă. Toata lumea care știe cât de cât cum aplică un ONG pentru un grant știe că donatorii au reguli clare privind atribuirea banilor și că apoi există și reguli nescrise care stabilesc selectarea ONG-urilor. Activiștii din Georgia știu și ei foarte bine ce așteaptă finanțatorii de la ei, care comportament este premiat și care este pedepsit: criticarea guvernului pe Facebook va aduce mai multe granturi decât ajutarea unor comunități aflate în nevoie. În urmă cu câțiva ani, când donatorii străini considerau că Visul Georgian este un aliat, le-au spus ONG-iștilor să nu mai critice guvernul. Acum, le-au spus să repornească atacul. Finanțatorii străini au ajuns să-i monitorizeze pe activiști pe rețelele sociale și pot apărea consecințe dacă aceștia postează ceva în neregulă.
Catalogarea legii ONG-urilor ca ”legea rusească” este o altă manipulare cinică proiectată în lumea activiștilor liberali din Georgia, de politicienii din opoziție, dar și de oficiali din Vest. Se spune că legea este copiată după cea a Kremlinului (fact check: nu este așa) și că îndreaptă Georgia spre Rusia, că o va îndepărta de integrarea europeană. De fapt, legea este un simptom al realităților politice din Georgia. Georgia de acum este într-un cu totul alt context politic, al alianțelor internaționale și al democrației și statului de drept față de contextul în care se afla Rusia în 2012, când a fost adoptată amintita lege. Obiectivele legii din Rusia au fost cu totul altele.
Cea mai periculoasă manevră este legarea adoptării legi de procesul aderării la UE. Observatorii aflați departe, în Vest, vorbesc cu lacrimi în ochi despre cum apără georgienii ”societatea civilă vibrantă”, însă protestatarii nu spun că apără ONG-urile, pentru că nu le pasă de aceste ONG-uri. În realitate, oamenii au ieșit în stradă pentru ca li s-a spus că acesta este un moment hotărâtor pentru viitorul lor în UE. După trei decenii post-sovietice de sărăcie, de traumă, umilințe, ideea aderării la UE a devenit un proiect eshatologic, salvator pentru georgienii de rând. În imaginarul lor, aderarea la UE nu ar însemna doar o viață mai bună, ci și recunoașterea faptului că ei sunt europeni, că sunt superiori față de vecinii lor asiatici. Însă aderarea la UE are și aspect mai puțin metafizic? Georgienii ”votează cu picioarele” când vine vorba de UE, pentru că asociază integrarea europeană cu posibilitatea de emigra. În 2021 și 2022, 5% din populație a părăsit Georgia, alegând să intre în zona neagră a pieței muncii din Europa.
Una peste alta, perspectiva aderării la UE este existențială pentru georgieni. Asta a permis opoziției, ONG-urilor partizane și donatorilor vestici să fabrice criza ”legii influenței străine” și să o transforme într-o lupta pentru viitorul luminos al georgienilor. În mod iresponsabil, oficialii UE au intrat în acest joc și au repetat că legea nu este compatibilă cu ”normele și valorile UE”. Normele și valorile UE sunt vagi, spre deosebire de legile UE care nu interzic că finanțarea ONG-urilor să fie transparentizată. În acest fel, procesul aderării pare să nu mai fie unor meritocratic, ci unul arbitrar.
Avertismentele oficialilor UE că aderarea Georgiei poate fi grav afectată sună a șantaj. Pentru actualul guvern, ca și pentru cele viitoare, se pare că va fi un joc de-a cine clipește primul intre puterea din Georgia și donatorii occidentali ai ONG-urilor. Iar în asemenea condiții nu va mai fi posibilă o dezbatere despre problemele vechi de decenii care au dus la actuala lege a ONG-urilor.
*Într-un interviu publicat online pe 18 mai, Sopo Japaridze sugerează că protestele de la Tbilisi au un puternic caracter economic, nu doar politic, legat de orientarea spre Est sau spre Vest a guvernului, un caracter economic dat de faptul că protestatarii sunt membri ai clasei de mijloc a societății georgiene, dependenți de investițiile vestice, de granturile și împrumuturile venite din Occident.
The post ONG – drumul esticilor spre înalta societate appeared first on Cotidianul RO.
