Adevărul e că nu ai nevoie de cine știe ce ingenioase spre a împodobi sau a modifica realitatea, nici efecte bombastice ori înflorituri când ai de spus o poveste bună. Poveștile bune cer doar răbdare, atenție și un ochi sensibil, pentru a se arăta. În căutarea unor „povești” bune, un pas important e să găsești resursele, acei precursori căutători-povestitori care dau mai departe narațiunile prin scris sau oral. Asta fac și eu, și noi în fiece zi. Îi căutăm, îi citim sau după caz vorbim cu ei. Ca apoi să-i cităm pentru ca „povestea” mea, povestea noastră să vă țină companie.
Și cum spunea oarecine „istoria este cea mai frumoasă poveste”, pentru oamenii deștepți. Deci să purcedem, avându-l drept „povestitor” pe Evliya Çelebi (a fost istoric, geograf, scriitor și unul din cei mai cunoscuți călători otomani, care a colindat timp de 40 de ani teritoriile Imperiului Otoman și regiunile vecine) care scria: „..Iată! Supunându-mă poruncii marelui Allah și a slăvitului său profet urmând pilda măriților împărați când împărăția a pornit război, am dorit și eu, umilul de mine, să lupt și, la începutul lunii zilka’ a anului 1071 (28 iunie 1661), am pornit, pe calea arătată de Allah, la luptă pentru credință”, cum scrie acesta în Cartea călătoriilor sau „Seyahatname” (din colecția de notițe adunate de Çelebi a fost publicată o lucrare în 10 volume intitulată Cartea călătoriilor (Seyahatname), în care descrie ținuturile Imperiului Otoman. Deși multe din descrierile sale erau scrise într-o manieră puțin exagerată, cartea a devenit un ghid foarte util al culturii și stilului de viață din Imperiul Otoman al secolului XVII și o sursă inestimabilă de informații istorice, arheologice, etnografice și geografice), cartea a patra ce poate fi găsită în „Călători străini despre Țările Române”.
Din Seyahatname:
«Pe când ne întrebam cum să facem ca să ieșim din aceasta încurcătură, unul din prizonierii noştri a grăit astfel: „Oastea voastră se află în apropiere de aici ; dacă mă eliberați, vă conduc acolo fără să aveți nici o supărare, dacă nu vă voi duce acolo, să mă omorâții pe mine și pe aceștia. Pe drumul pe care vă voi duce eu, nu se poate merge cu căruțele, dar este foarte aproape”.
După ce a jurat, l-am pus călăuza, iar prada de pe cele paisprezece căruțe am așezat-o pe caii deshămați de la căruțe; la fel am procedat cu fetele și cu băieții, pe care câțiva tătari i-au pus pe caii lor. Oile le-am părăsit acolo, boii i-am luat cu noi și am mers din nou tot prin valea Streiului timp de o jumătate de ceas și am ajuns, spre sud-est, pe o culme. Pe când mergeam așa prin pădurea deasă ce o acoperea, deodată, pe la miezul nopții, am văzut un foc mare. „Ce-o fi asta?”, îl întrebarăm pe prizonier. „E Orăștia zise el, pe semne că oastea voastră a atacat orașul acela, dar de aici până acolo drumul ține două zile”.
Auzind acestea ne-am liniștit. Dar în cetatea Sicevar, pe care am lăsat-o in urmă, s-a aflat că i-am omorât pe prizonieri. De aceea, toată noaptea, până dimineața, cei de acolo au slobozit o mie de focuri de tun, de s-au cutremurat cerul și pământul. De jur împrejurul nostru erau prăpăstiile iadului și așa am ajuns, încă în acea noapte, pe malul râului Kest. Acest râu izvorăște din munții Lipan și se varsă în râul Streiu, care trece prin șanțurile numitei cetăți Sicevar și, împreună cu acesta, se varsă mai jos în râul Mureș.
În noaptea aceea, am trecut peste acest râu cu nespusa trudă și, mergând până dimineața, am ajuns, slava lui Allah, pe drumul principal care duce la oastea musulmană și ne-am întâlnit cu câțiva soldați plecați după jaf, iar sub cetatea Deva am ajuns la oastea musulmană. Încă mai înainte, trimiseserăm în tabără trei mii de boi și oi, aceste vite au si fost aduse, într-o zi, și vândute cu o mie de piaștri. Când am sosit aici, am găsit banii gata. Am vândut, în târgul taberei, prizonierii și prada adusă cu noi și am câștigat, în total, șapte pungi de bani pe care i-am împărțit frățește cu tovarășii mei, precum și cu tătarii care ni se alăturaseră mai târziu. Smeritului de mine mi-au revenit patruzeci de piaștri și un sclav.
…
Plecând de aici, am mers vreme de un ceas spre miazănoapte și am ajuns la cetatea Orăștiei.
Cetatea Orăștiei (Sazvaroş kalesi). Deși este supusă crailor Ardealului, e în stăpânirea maghiarilor sași (Saz Macarlari). Dat fiind că înlăuntru erau soldați împăratului austriac, care nu s-au închinat, a fost lăsată cetatea în pace, iar la plecare a fost incendiat orașul. Cetatea era rotundă și agreabilă și solidă, la poalele unui deal. Șanțul îi era plin ras cu apă. Avea un foburg (varoş) mare, împodobit cu tot felul de palate, hanuri și biserici, un dulce oraș înfrumusețat cu vii, grădini și cu târg acoperit (şarşuy) și piață, și când i s-a dat foc au fost găsite atâtea lucruri de pradă și provizii, incit oastea islamului s-a umplut și s-a săturat de pradă.
Aici au apărut de pe dealuri și din grădini 800 de bravi cu prizonieri și prăzi. Vânzându-i oastei islamului, le-au revenit celor 300 de bravi 300 de guruşi. Tristețile și suferințele îndurate nu au fost zadarnice.
A doua zi, plecând de la cetatea aceasta înspre miazănoapte și mergând șase ceasuri, am venit la cetatea Vinţ (Vinţazvar) …»
… La întoarcerea armatei otomane, Evliya Çelebi se oprește din nou la cetatea Orăștiei pe care o găsește acum:
„Întrucâtva reparată, comandanții au venit și s-au închinat cu 100 de care de provizii ale lor. Armata fiind astfel mulțumită, fiecare s-a aprovizionat din oraș.
De acolo mergând șapte ceasuri înspre miazăzi am sosit la cetatea Deva. Până când în expediția anterioară nu se închinase, de astă dată, ca rezultat al numirii craiului, comandantul a venit la serdar cu 200 de care de provizii și îndeplinind închinarea totală, a distribuit soldaților proviziile. Apoi, unii oameni s-au dus la cetatea Deva să se aprovizioneze.”
Elogiul cetății Orăștie (Sazvar; Sazvari; Sarvaro).
„Cetatea era pe marginea unei ape și la poalele unui deal și la o curmătură, o construcție din cărămizi și piatră, o cetate agreabilă și un foburg frumos. Și pe acesta l-a ars cu focul Ali pasa. Acum a fost restaurat ca mai înainte, fiindcă e un loc roditor, cu o câmpie producătoare și cu vii și grădini.
De acolo, mergând înspre apus șapte ceasuri de-a lungul marelui fluviu Mureș (Mureș) printre sate înstărite și cultivate.”
Prolog
Timp de patru ani localitățile Principatului au suferit în continuu atacurile diferitelor cete turcești și tătărești. Cetatea din Orăștie și locuitorii orașului care s-au retras aici au scăpat ca prin minune de măcel.
Trebuie amintit că inclusiv în secolul XIV, majoritatea populației se ocupa cu agricultura ceea ce presupune un țesut afânat, cu parcele ce puteau, printr-o activitate agricolă și creștere a vitelor, să asigure subzistența unei familii. Dar încă de la sfârșitul secolului XII localitatea va începe să satisfacă și unele îndatoriri ecleziastice dar și administrative, ultimele perpetuându-se până în prezent. Colonizarea teritoriului Transilvaniei cu sași (secolele XII – XIII) va include și zona de la sud de cursul Mureșului iar prezenta acestora, inclusiv în Orăștie, va avea efectul declanșării activităților meșteșugărești chiar dacă pentru început producția se va rezuma la cerințele consumului local. Începând însă cu sfârșitul secolului XV va lua amploare schimbul de produse ca apoi, încă din 1500 să funcționeze târgurile anuale. Dar prosperitatea, recunoscută chiar din prima jumătate a secolului XIV, va avea de suferit odată cu declanșarea atacurilor otomane și a războaielor otomano-habsburgice. La data apariției Principatului Transilvaniei, 1526, se poate afirma că localitatea (pendulând între statutul de târg și oraș) avea o diversificată activitate meșteșugărească și o susținută activitate comercială. Dacă în secolul XIV se adaugă la obligațiile administrative și cele privind magistratura orășenească, odată cu secolul XVII, orașul va găzdui și activități din domeniul educației și culturii, un moment demn de semnalat fiind înființarea în 1663 a Colegiului reformat ce va căpăta o importanță zonală. Secolul XIX va consemna trecerea de la activitatea manufacturieră la cea industrială (în 1897 exista „Reuniunea industriașilor”) deși nici în secolul următor, profilul industrial nu va fi unul care să definească orașul. De altfel nici cel financiar-bancar, apărut după 1900 nu va caracteriza urbea.
Surse:
„Călători străini despre Țările Române”, Vol VI, – partea a II-a , Evliya Çelebi, îngrijit de Mustafa Ali Mehmet – Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1976;
„Cartea călătoriilor” (Seyahatname), vol VI;
Actualizare P.U.G. Municipiul Orăştie, Jud. Hunedoara.
The post Orăștia secolului XVII descrisă de Evliya Çelebi în Seyahatname appeared first on Cotidianul RO.
