Orașul în care e interzis să închiriezi trotinete electrice. De ce s-a luat această decizie

Orașul în care e interzis să închiriezi trotinete electrice. De ce s-a luat această decizie

Trotinetele electrice au fost mereu un subiect controversat. Într-un oraș din Europa, închirierea lor a fost complet interzisă. Regula este valabilă atât pentru localnici, cât și pentru turiști.

Madrid a decis să interzică închirierea trotinetelor electrice

De-a lungul timpului, trotinetele electrice au dat naștere multor discuții aprinse. În timp ce pentru unii sunt un mijloc de transport rapid, alții le consideră un adevărat pericol pe două roți.

Într-unul dintre cele mai mari orașe din Europa, închirierea trotinetelor electrice a fost complet interzisă. Regula se aplică atât rezidenților, cât și turiștilor care obișnuiau să se plimbe cu ele pe stradă.

Madridul, căci despre el este vorba, a interzis închirierea trotinetelor electrice. Anunțul a fost făcut de autoritățile care au precizat și motivul pentru care s-a ajuns la o măsură atât de dură.

Potrivit declarațiilor, se pare că trei dintre cei mai mari operatori autorizați de trotinete din Madrid nu au reușit să se supună regulilor. Operatorii de trotinete electrice nu au putut controla parcarea acestora în locurile special amenajate și nici nu au putut controla circulația celor care le închiriau.

Date fiind aceste motive, Madrid a decis să interzisă închirierea trotinetelor electrice prin intermediul aplicațiilor mobile. Primarul Madridului a anunțat oficial retragerea licențelor celor trei mari operatori.

Madrid nu este singurul mare oraș din Europa unde este interzisă închirierea trotinetelor electrice

Astfel, potrivit lui José Luis Martínez-Almeida , din luna octombrie 2024, închirierea trotinetelor electrice Lime, Dott și Tier Mobility nu va mai fi posibilă. Primarul Madridului le-a garantat tuturor că nu are de gând să ofere licențe niciunui alt operator care va veni pe piață.

Madridul nu este singurul oraș european care a decis să interzică închirierea trotinetelor electrice. Anul trecut, în urma unei consultări publice, autoritățile din Paris au interzis trotinetele electrice în întregul oraș.

Motivele invocate de autoritățile din Paris au fost numeroase, însă, cel mai important a fost cel legat de accidentele care se produc din cauza trotinetelor electrice. De asemenea, se pare că trotinetele electrice ocupau o mare parte din spațiul public, fapt ce a creat frustrări în rândul parizienilor.

Odată cu luarea acestei decizii, potrivit bloomberg.com, Paris a devenit cel mai mar oraș care a interzis închirierea trotinetelor electrice. În timp ce pentru localnici este o veste bună, turiștii privesc întreaga situație cu ochi diferiți. Pentru ei, trotinetele electrice erau o modalitate accesibilă de a explora orașul.

Please follow and like us:
Pin Share