Există persoane care au un dar special – apasă pe comutator, se arde instalația, își cumpără un telefon performant care o ia razna când au mai mare nevoie de el, își iau bilet de avion sau de tren din vreme, să fie siguri, ei bine cursele se anulează din diferite pricini, grevă, furtună sau pur și simplu din lipsă de pasageri ori de echipaj, cumpără mâncare scumpă ce se dovedește a fi alterată, nu s-a vândut pentru că e scumpă, câștigă la loto dar au pierdut biletul etc.
Tot așa e și cu popoarele. Unele progresează, adică au noroc, altele dimpotrivă. Desigur, lucrurile nu stau chiar așa, însă așa se vede. M-a fascinat, de-a dreptul, asemănarea dintre destinul poporului kampuchean, locuitorul Cambodgiei, și poporul român, locuitorul României. Cambodgienii au fost , în istorie, o mare națiune, mă feresc de cuvântul imperiu, care deținea justificat cea mai mare suprafață din sudul peninsulei, fiind legat de valea și delta Mekongului.
Istoria nu se oprește și nu iartă. Ceva din felul de a fi al acestor vechi locuitori n-a funcționat, ceva din administrare, din organizarea socială, din genetica sa, așa încât țara lor s- a restrâns. Nu au cucerit niciodată, mereu s-au apărat. Așa se face că și-au făcut loc de casă pe teritoriul lor alte popoare, poate mai energice, poate mai motivate.
Thailandezii, care au venit din China de sud, vietnamezii, chiar și laoțienii au cuprins teritorii întinse din vechea Cambodgie. În sudul Vietnamului de astăzi, în zona deltei și a orașului, altminteri o bijuterie urbană, Saigon , Ho Și Min acum, populația are tipologie cambodgiană, sunt scunzi, cu umeri lați, chipul lătăreț pe când vietnamezii din nord sunt longilini . Ceea ce m-a tulburat a fost faptul că după ce s-au retras mereu din vechile lor vetre au ajuns la un moment nemilos al istoriei lor- aproape două milioane de oameni au fost uciși de oamenii lui Pol Pot, un cambodgian cu diplomă de Sorbona.
Care au fost criteriile exterminării? Criterii simple – originea socială, știința de carte sau limbi străine cunoscute, iar în ultima fază – vârsta. Copiii își denunțau părinții, elevii, profesorii, vecinii pe vecini. Mi s-a părut ceva cunoscut, ca mecanism, apropiat de istoria recentă a noastră. Profunzimea cruzimii din Cambodgia n-a fost, desigur, atinsă în România însă toate datele, prin simpla lor asemănare, par a ne spune că numai un noroc ne-a ferit de o amplă tragedie națională. Dar ocazia nu e pierdută. N-ar fi mare lucru să o luăm de la capăt, împrumutând un fel de revoluție culturală care face ravagii în lumea Vestului, aducând-o la noi cu aceeași greșită interpretare și cu aceeași naturală slugărnicie.
O revoluție culturală în România va avea consecințe sociale de neimaginat. Aici, în Principatele Unite, normalitatea este luată peste picior însă orice ciudățenie are parte de toată înțelegere. Nu este nevoie să scotocesc în memoria evenimentelor, mă uit la ce se întâmplă chiar acum. În plină campanie electorală pentru autoritățile locale și pentru Parlamentul european, atenția publică este îndreptată către scandalul din jurul unor generali SRI pensionați și către un șir de crime abominabile având drept victime copii.
Primăriile, Consiliile locale și județene, Parlamentul european nu au cum să concureze în interes în fața unor astfel de subiecte. Întrebarea care se pune este următoarea – – Cui îi e frică de alegeri? Frica, în acest caz, este inutilă. Trăim într-o anumită geografie și avem o anume istorie, aproape nimic nu se mai poate schimba sau adăuga, drumul e scris. S-au trecut vremurile în care soarta se decidea de la o încăierare cu turcii, cu tătarii, cu leșii sau cu ungurii, la altă încăierare. Acum suntem părți din blocuri militare și economice, păguboși,, e drept, dar părți. Marile hotărâri se iau peste capul nostru, oricât de ițit ar fi el. Atunci ce ne-a mai rămas de făcut pentru a evita dezastre cum a fost cel provocat de Pol Pot propriului popor?
A rămas un lucru simplu și fundamental – să ne păstrăm identitatea și să o alăturăm celorlalte identități europene pentru a face parte, cu drepturi depline, din acest corp economico – politic fără asemănare în întreaga lume. Faptul că până acum am tot dat greș în eforturile noastre de modernizare, , faptul că am preluat multe reguli și comportamente europene cu semn schimbat, faptul că am fost într-o continuă defensivă politică și economică pe scena europeană nu este chiar sfârșitul istoriei noastre.
Dar faptul că ne lăsăm duși de nas ca niște naivi incurabili este cel mai rău lucru ce ni se poate întâmpla. Asta înseamnă nu doar că suntem luați drept proști , asta înseamnă că într-adevăr suntem niște proști. Nu pot să cred așa ceva! Nu pot să cred deoarece de-a lungul istoriei am dat dovadă de extraordinare momente inspirate- dacă ar fi să mă gândesc doar la cele două Uniri, și la Primul Război Mondial..
E un moment foarte greu pentru toată Europa, un război teribil poate izbucni în orice moment, asistăm la o confruntare de forțe în care psihologia maselor își are rolul ei. Se pare că lumea petrece așa cum s-a întâmplat în prejma dezastrelor, încercând să-și ascunde frica.. Cred că românilor nu le este neapărat frică în fața unor decizii ci sunt neîncrezători că deciziile trebuie într-adevăr luate sau că totul nu e decât o farsă, ei sunt puși să hotărască în vreme ce hotărârea a fost deja luată.. Prea de multe ori am avut ghinion, cum s-ar spune..
Poate e întemeiată această neîncredere. Pentru a fi cu conștiința împăcată trebuie să faci tot ce trebuie făcut, să nu lași pe nimeni să ducă lucrul la bun sfârșit ci să-ți asumi responsabilitatea pe deplin. Suntem risipiți, suntem dezbinați, suntem săraci, suntem supărați pe viață, nu mai trebuie să fim și naivi, duși de nas. Pol Pot și banda sa i-au exterminat în primul rând pe cei care gândeau . Dar nu s-a oprit la ei, i-a omorât și pe cei naivi.
The post Păguboasa naivitate a românilor appeared first on Cotidianul RO.
