Panică la Parchetul Vaslui. O angajată ar fi încercat să se sinucidă, după ce a dat foc mai multor documente

Panică la Parchetul Vaslui. O angajată ar fi încercat să se sinucidă, după ce a dat foc mai multor documente

Din primele informații, se pare că femeia este grefieră la Parchetul Vaslui, iar, luni, ar fi încercat să se sinucidă chiar în biroul său din instituție.

Focul a mistuit mai multe dosare penale

Momentan, oamenii legii nu știu dacă focul care a izbucnit în biroul grefierei a fost pus intenționat sau a fost provocat de o țigară lăsată aprinsă.

Cert este faptul că mai multe dosare penale care se aflau în încăpere au fost arse, iar fumul gros degajat de acestea au făcut ca alarma de incendiu să se declanșeze automat.

La scrut timp după ce au auzit alarma de incendiu, colegii grefierei, dar și personalul de pază, au ajuns în biroul unde avea loc incendiul. Aceștia au scos-o rapid pe femeia care ar fi încercat să se spânzure, scrie vremeanouă.

Imediat ei au sunat la 112, iar la fața locului au ajuns mai muți pompieri din cadrul Detașamentului Vaslui cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD de Terapie Intensivă Mobilă şi mai multe echipaje specializate.

Până la sosirea pompierilor, personalul Parchetului Vaslui a reușit să stingă flăcările cu stingătoarele deținute în clădire.

“Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD de Terapie Intensivă Mobilă şi echipaje specializate, pentru limitarea şi lichidarea unui mic incendiu izbucnit într-o clădire din municipiul Vaslui, situată pe strada Mihail Kogălniceanu, precum şi pentru evaluarea şi acordarea primului ajutor unei femei.

Până la sosirea echipajului de pompieri, incendiul a fost limitat de lucrătorii instituţiei, care au folosit mijloacele de primă intervenţie avute la dispoziţie.

Femeia a fost găsită cu o marcă traumatică, drept pentru care a fost preluată de echipajul ambulanţei de Terapie Intensivă Mobilă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, Marius Stanciu.

În acest caz, polițiștii vasluieni au deschis o anchetă și urmează să stabilească cauzele exacte ale producerii incidentului.