Papa Francisc deplânge situaţia din Congo

RMAG news

Papa Francisc a deplâns duminică ”luptele şi masacrele” cărora le cad victime civili în estul Republicii Democratice Congo, printre care ”numeroşi creştini”, pe care suveranul pontif i-a descris drept ”martiri” ai credinţei, transmite AFP. ”Continuăm să primim veşti dureroase despre luptele şi masacrele care au loc în regiunea orientală a Republicii Democratice Congo”, a declarat papa în timpul rugăciunii Angelus.

”Fac apel la autorităţile naţionale şi la comunităţile internaţionale să facă tot posibilul pentru încetarea violenţelor şi protecţia vieţii civililor”, a continuat papa Francisc.

”Printre victime se numără numeroşi creştini ucişi din cauza urii împotriva religiei lor, aceştia sunt martiri. Sacrificiul lor (…) ne învaţă să dăm mărturie despre Evanghelii cu curaj şi coerenţă”, a mai spus papa Francisc.

Aproape 150 de persoane au murit de la începutul lui iunie în estul RDC în urma unor atacuri atribuite grupării ADF, afiliată organizaţiei jihadiste Stata Islamic, dintre care 42 în timpul unui masacru comis în noaptea de miercuri spre joi, potrivit informaţiilor oferite de autorităţile locale şi de societatea civilă.

Un cetăţean român a murit, iar alţi doi au fost răniţi, într-un incident care a avut loc sâmbătă, în Republica Democratică (RD) Congo, în apropierea oraşului Goma, situat la frontiera cu Rwanda, a informat, duminică, Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE).

Cine e românul mort în Congo. Recent, un avion cu mercenari a plecat din Sibiu

The post Papa Francisc deplânge situaţia din Congo appeared first on Cotidianul RO.