Papa, îndemn când ”rugăciunea nu ajută„

RMAG news

 O carte bună poate ține oamenii „departe de alte alegeri mai puțin sănătoase”, spune Papa Francisc. Suveranul pontif  preferă să citească, de pildă, tragedii.  

„Când rugăciunea nu ajută, o carte bună ne poate ajuta să înfruntăm furtuna”, este sfatul dat de  Papă.

„În momentele de oboseală, furie, dezamăgire sau eşec, când rugăciunea în sine nu ne ajută să găsim seninătatea interioară, o carte bună ne poate ajuta să înfruntăm furtuna până când ne regăsim liniştea sufletească”, spune suveranul pontif în vârstă de 87 de ani.

Lectura necesită un angajament mai mare decât vizionarea unui film sau a unui program de televiziune, insistă Suveranul.

În textul său adresat preoţilor aspiranţi, pe 17 iulie, Papa, care face referire la nume mari din literatura universală, C.S. Lewis, Marcel Proust, T.S. Eliot şi Jorge Luis Borges, a  mai spus că lectura „face parte din calea spre maturitatea personală” şi, prin urmare, este crucială, nu numai pentru cei care intră în preoţie, ci pentru toţi creştinii în general.

 

The post Papa, îndemn când ”rugăciunea nu ajută„ appeared first on Cotidianul RO.

Please follow and like us:
Pin Share