Părinții care și-au vândut fiul în Germania își vor copiii înapoi. Ce decizie au luat

Părinții care și-au vândut fiul în Germania își vor copiii înapoi. Ce decizie au luat

Copilul vândut și frații săi, ceruți înapoi de familie

Părinții care și-au vândut copilul unui german pentru suma de 1000 de euro au dat în judecată protecția copilului pentru a-i recupera pe minori. Familia spune chiar că a început renovările în locuință în speranța că îi pot recupera.

Tatăl copiilor a declarat că nu este dispus să-i lase în grija statului pe copii, ci vrea ca aceștia să ajungă la fiica sa care are 21 de ani, este căsătorită și ar avea condiții mai bune de trai pentru minori. Însă instanța este cea care va stabili ce se va întâmplă în continuare cu micuții.

Cazul care a șocat întreaga Românie

Cazul a fost făcut public la sfârșitul lunii trecute, când procurorii DIICOT au început o anchetă. Statul român a fost sesizat de autoritățile din Germania că băiețelul a ajuns acolo în circumstanțe neclare. Mai apoi s-a aflat că familia micuțului l-ar fi vândut unui neamț, iar acesta l-ar fi scos din țară pe acesta cu acte false. La câteva zile după aflarea adevărului, minorul a fost adus în România, unde s-a reîntâlnit cu cei doi frați ai săi.