Pensionarii din Sectorul 6 au un nou club de socializare. Primarul Ciprian Ciucu: „Oamenii pot veni aici să petreacă timp liber împreună, să facă diferite activități” (VIDEO)

Pensionarii din Sectorul 6 au un nou club de socializare. Primarul Ciprian Ciucu: „Oamenii pot veni aici să petreacă timp liber împreună, să facă diferite activități” (VIDEO)

Pensionarii din Sectorul 6 au un nou club de socializare, în care pot face mișcare, pot utiliza computere și au posibilitatea să facă și teatru, informează B1 TV.

În prezența lui Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, a avut loc lansarea clubului de seniori ”Iulia Hașdeu”.

Oamenii pot veni aici să petreacă timp liber împreună, să facă diferite activități, de la pictură la orice alt fel de activitate, să joace remi, șah. Avem bucătărie, cabinet medical, astfel încât să răspundem cât mai bine nevoilor lor”, a declarat primarul Ciprian Ciucu.

Club nou pentru seniorii din Sectorul 6

 

Clubul din Șoseaua Virtuții nr. 3 are o capacitate de 100 de locuri. E un proiect care are la bază conceptul îmbătrânirii active, aceasta însemnând socializare, destindere și învățare de lucruri noi pentru seniorii aflați la vârsta în care noi orizonturi pot fi deschise.

Una dintre beneficiare, în vârstă de 70 de ani, și-a descoperit o nouă vocație – pictura.

„Viața mea s-a schimbat total, am găsit prieteni, am început să socializez, am descoperit talente noi pe care nu știam că le am, în speță pictura. Pictez foarte frumos, avem și expoziții, am făcut la club. Mă pasionează arta fotografică. Sunt înscrisă la cercul de pictură și la cercul de foto. Facem și excursii. E minunat, mă simt foarte bine!”, a afirmat aceasta.

La centru, seniorii por juca diverse jocuri, precum șah sau table, pot viziona piese de teatru sau filme românești ori se pot înscrie la diferite ateliere creative, cum ar fi cel de fotografie, de dans sau terapie prin mișcare.

Trupa de teatru ”Unora le place teatrul” se pregătește acum pentru concursul pentru seniori de la Ploiești. Aceasta a repurtat deja câteva succese notabile în competiții.

Este al patrulea centru de acest tip deschis la inițiativa Primăriei Sectorului 6, prin DGASPC Sector 6. Oricine din Sectorul 6 se poate înscrie la numărul 021.99.70 sau prin prezentarea la sediul DGASPC. Înscrierea e gratuită.

 

Ciucu: Avem finanțare pentru construirea unui spital în Sectorul 6

 

„Aici se poate pune un diagnostic, se poate evalua starea de sănătate, dar chiar peste drum avem Centrul de sănătate ”Sfântul Nectarie”, care e dotat cu ce are nevoie. E ca o policlinică.

Și tocmai am câștigat o finanțare importantă pentru a avea și radiologie, RMN. Se vor putea face investigații și mai amănunțite. Deci nu foarte departe de aici avem servicii de sănătate.

Mai mult, noi am primit o finanțare pentru a ridica un spital în Sectorul 6. Acest spital se va afla pe bulevardul Timișoara. Noi, în Sectorul 6, nu avem acces ușor la servicii de sănătate pentru că nu avem spitale. Și atunci suntem destul de avansați cu acest proiect. Cel mai probabil va începe anul viitor construcția, pentru că deja am făcut rost de bani”, a mai explicat primarul Ciprian Ciucu.