Pentagonul dă ordin. Nave de război şi avioane de luptă în Orientul Mijlociu

RMAG news

Pentagonul dă ordin. Secretarul Apărării Lloyd Austin a ordonat o modificare a dispozitivului militar american.  Statele Unite au anunţat vineri desfăşurarea în Orientul Mijlociu a mai multe nave de război şi avioane de luptă pentru a-şi proteja trupele şi aliatul lor Israel în faţa ameninţărilor Iranului şi a unor grupări precum mişcarea islamistă palestiniană Hamas şi gruparea libaneză Hezbollah, relatează AFP.

„Secretarul Apărării Lloyd Austin a ordonat o modificare a dispozitivului militar american menită să amelioreze protecţia forţelor armate americane, să sporească sprijinul pentru apărarea Israelului şi să se asigure că Statele Unite sunt pregătite pentru diverse eventualităţi”cum ar fi „posibilitatea unei escaladări regionale de către Iran şi aliaţii săi”, a anunţat într-un comunicat o purtătoare de cuvânt a Pentagonului.

Liderul mişcării şiite libaneze Hezbollah, Hassan Nasrallah, a afirmat joi că Israelul trebuie să se aştepte la o „ripostă inevitabilă”.

Este reacția   puternicei sale grupări după asasinarea comandantului şef militar Fuad Shukr, marţi, într-o suburbie a Beirutului şi după lovitura care i-a fost atribuită împotriva liderului politic al grupării palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, notează AFP.

The post Pentagonul dă ordin. Nave de război şi avioane de luptă în Orientul Mijlociu appeared first on Cotidianul RO.

Please follow and like us:
Pin Share