Tehnicianul spaniol, care mai are un singur an de contract cu Manchester City, a rămas un inimile suporterilor bavarezi pentru cele 7 trofee aduse în vitrina clubului, chiar dacă printre acestea nu s-a aflat și Champions League.
Lobby pentru revenirea lui Pep Guardiola la Bayern Munchen
Profitând de o zi cu soare, Pep Guardiola a ales să meargă la Wimbledon 2024 pentru a urmărit meciul din turul 3 de pe tabloul masculin în care germanul Alexander Zverev l-a întâlnit pe britanicul Cameron Norrie.
Zverev s-a impus după trei seturi echilibrate, scor 6-4, 6-4, 7-6 (17/15), iar în discursul ținut pe teren la finalul jocului i-a cerut lui Pep Guardiola să se întoarcă pe banca tehnică a formației Bayern Munchen.
”Am avut câțiva spectatori de marcă astăzi, printre care și una dintre legendele fotbalului, Pep Guardiola. M-am emoționat extrem de tare când l-am văzut. Mulțumesc foarte mult că ai venit.
Bayern Munchen are nevoie de un antrenor, omule. Dacă te plictisești de fotbal, poți să mă antrenezi oricând”, a declarat Alexander Zverev, cuvintele sale stârnind amuzamentul publicului și al antrenorului spaniol.
Guardiola l-a recomandat pe Kompany la Bayern
Ceea ce tenismenul german nu a aflat încă este faptul că Bayern Munchen are un antrenor principal încă de la finalul lunii mai. Atunci, conducerea clubului bavarez l-a anunțat oficial în funcție pe Vincent Kompany.
Colosul german a pus capăt colaborării cu Thomas Tuchel la finalul sezonului precedent în care nu a câștigat niciun trofeu, iar numirea lui Kompany s-a făcut și după o discuție în prealabil cu Guardiola.
Spaniolul a rămas în relații excelente cu oficialii lui Bayern, iar aceștia i-au cerut referințe cu privire la tânărul tehnician belgian. Cum cuvintele lui Guardiola au fost excelente, Kompany a fost numit la cârma echipei.
”Bayern i-a cerut opinia lui Pep Guardiola despre Vincent Kompany, după câteva discuții interne. Relația dintre Bayern și Pep e excelentă. Guardiola a vorbit la superlativ despre Kompany. A spus că e un antrenor talentat, un tip inteligent și că e candidatul ideal pentru job”, a anunțat jurnalistul italian Fabrizio Romano.