Pericolul dintr-un banal plic de supă instant. Normele de ALIMENTAȚIE sănătoasă sunt sfidate

Pericolul dintr-un banal plic de supă instant. Normele de ALIMENTAȚIE sănătoasă sunt sfidate

Studiul realizat de InfoCons Protecția Consumatorilor arată că supă la plic poate conține până la 10 E-uri și cu 156% mai multă sare decât doza zilnică recomandată de Organizația Mondială a Sănătății!

Pe baza etichetelor produselor tip supă la plic care se regăsesc pe piața din România, s-au identificat între 7g și 12.8g de  sare per 100 grame de produs.

Consumatorii ar trebui să opteze pentru alimente de post cu conținut scăzut de sodiu, supe de casă și să citească cu atenție etichetele produselor pe care le achiziționează.

Pe lângă sare, supele instant conțin diverși aditivi pentru a îmbunătăți aroma, textura și durata de valabilitate.

– Monoglutamat de sodium (E621) : este folosit pentru a spori aroma. Deși în general este recunoscut ca fiind sigur, unele persoane pot prezenta sensibilitate la E621.

– Conservanți: aditivi precum benzoatul de sodiu și sorbatul de potasiu sunt utilizați pentru a prelungi perioada de valabilitate. În timp ce aceștia sunt în general considerați ca fiind siguri în cantități mici, consumul excesiv poate duce la reacții alergice și riscuri potențiale pentru sănătate pe termen lung.

– Arome și coloranți artificiali: Acești aditivi sunt utilizați pentru a îmbunătăți gustul și aspectul supelor la plic. Unii coloranți artificiali au fost legați de hiperactivitate la copii și alte probleme de sănătate.

Aplicația InfoConsProtecția Consumatorilor vă poate ajuta să controlați cantitatea de sare și aditivi din aliementele de post pe care le achiziționați.

Please follow and like us:
Pin Share