Peste 100 de ruși au ajuns la Terapie intensivă, cu simptome de otrăvire: paralizie respiratorie și musculară. Primele date din anchetă, tulburătoare

Peste 100 de ruși au ajuns la Terapie intensivă, cu simptome de otrăvire: paralizie respiratorie și musculară. Primele date din anchetă, tulburătoare

“La ora actuală, 55 de persoane se află în stare gravă, dintre care 30 se află la terapie intensivă”, dintr-un total de 121 de persoane intoxicate “care prezintă simptome de otrăvire şi suspiciune de botulism”, anunţă adjuncta primarului Seghei Sobianin, Anastasia Rakova.

“Viaţa acestor persoane nu este în pericol”, dă ea asigurări, citată de agenţiile ruse de presă.Agenţia de Supraveghere Sanitară rusă acuză salate vândute de către o întreprindere de livrare de mâncare gătită acasă – care au fost retrase de la vânzare.

Întreprinderea a anunţat într-un comunicat că a “început să verifice tot lanţul de aprovizionare şi de producţie”. Ea şi-a suspendat aplicaţia mobilă de livrări pe timpul verificării altor produse.

Botulismul alimentar este “o boală gravă care poate fi fatală, dar rară”, care “blochează funcţiile nervoase şi poate antrena o paralizie respiratorie şi musculară”, defineşte Organizaţia Mondială a Sănătății (OMS) pe site.

Această intoxicaţie este provocată de ingerarea unor toxine botulinice, prezente în alimente contaminate. Rakova anunţă că “oraşul Moscova şi Ministerul regional al Sănătăţii au identificat principalele produse susceptibile să se afle la originea intoxicaţiei alimentare”.

“O anchetă epidemiologică este în curs”, anunţă ea, Potrivit Centrului European de Prevenţia şi Controlul Biolilor (ECDC), 82 de cazuri de botulism au fost confirmate în Spaţiul Economic European (SEE) în 2021, ultimul an cu privire la care există date publicate. 

Please follow and like us:
Pin Share