Plafonarea prețurilor la energie și gaze. Anunțul lui Sebastian Burduja: ce se întâmplă cu prețurile după eliminarea subvențiilor

Plafonarea prețurilor la energie și gaze. Anunțul lui Sebastian Burduja: ce se întâmplă cu prețurile după eliminarea subvențiilor

Burduja a fost întrebat despre posibila creștere a prețurilor la energie după expirarea plafonării și a răspuns că autoritățile se străduiesc să evite o explozie a prețurilor. „Ne străduim să nu se întâmple asta”, a afirmat ministrul.

„Pe de-o parte să încurajăm furnizorii, pe cei care ne trimit facturile acasă, care achiziționează energia electrică pe care ulterior le-o furnizează nouă, să cumpere din timp această energie electrică, nu să stea pe bursă, pentru că bursa fluctuează, se pot întâmpla multe lucruri de la o zi la altă. Și pentru consumatorii vulnerabili, acele persoane care realmente nu își pot plăti facturile la finalul luni să avem măsuri țintite de sprijin. Din vârful crizei energetice și până astăzi, România a subvenționat în funcție de nivelul de consum, știți că dacă într-o lună de zile ai în total sub 100 kWh, plătești acel maxim de 0,68 de lei pe kWh. Dacă ai peste 300 kWh, plătești 1,3 lei pe kWh, deci dublu. Și atunci ideea e așa, să subvenționăm acele familii care au venituri mici, nu neapărat un consum mic”, a declarat Sebastian Burduja.

Întrebat dacă de la 1 aprilie 2025 familiile cu venituri mici vor fi subvenționate, Burduja a spus: „Cu siguranță, asta trebuie s-o facem și o fac și alte țări din Uniunea Europeană. Urmează să stabilim cu Ministerul Muncii și să identificăm exact genul de consumator care nu se descurcă fără acest sprijin. Dacă în prezent ai un apartament gol lângă Parcul Herăstrău sau în zona Primăverii și nu ai consum, primești același sprijin de la statul român ca și când ai fi familie cu doi copii, cu venit minim, și faci economie la lumină și ai un consum sub 100 kWh/lună”.

Guvernul anunţă noi măsuri de plafonare pe o piaţă esenţială din energie. Anunțul PSD

Please follow and like us:
Pin Share