„Poate deveni noul lider al Rapidului. Va fi noul Săpunaru!”. Vochin a dezvăluit cum l-a impresionat fundașul în 2019!

„Poate deveni noul lider al Rapidului. Va fi noul Săpunaru!”. Vochin a dezvăluit cum l-a impresionat fundașul în 2019!

Alexandru Pașcanu a fost una dintre surprizele Rapidului în această perioadă de transferuri. Fundașul în vârstă de 25 de ani a lăsat fotbalul din Spania și a revenit în SuperLiga României, după ce a mai fost legitimat la CFR Cluj și FC Voluntari.

Robert Niță: „Rapidul poate descoperi un lider în Pașcanu”

Alexandru Pașcanu a fost titular în ultimele patru meciuri ale Rapidului, ultimul fiind cel cu Universitatea Craiova și este unul dintre preferații lui Marius Șumudică. Evaluat la un milion de euro conform Transfermarkt, fostul internațional de tineret a fost adus de la Ponferradina în schimbul sumei de 350.000 de euro.

Fundașul a și marcat deja pentru echipa giuleșteană, iar în cadrul emisiunii FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, Robert Niță a declarat că Pașcanu este un potențial viitor lider al grupării antrenate de Marius Șumudică.

„Pe mine m-a impresionat un lucru la Pașcanu, pentru că eu sunt atent și la detalii când mă uit la meciuri. În minutul 80 și ceva are Craiova un corner, un jucător care vine de două-trei săptămâni la o echipă, ‘Vorbește cu toată lumea în careu, acolo’ (a completat Vochin). Bravo, uite ochiul de specialist. M-a impresionat și cred, fără să mă arunc în cuvinte mari, că Rapidul poate descoperi un lider în Pașcanu. Este părerea mea după ce am văzut.”, a subliniat Robert Niță.

„Asta am văzut la Drăgușin, când a intrat în primul sau al doilea meci la Tottenham, timp de 10 minute la sfârșit.”, a declarat Andrei Vochin.

„Pașcanu poate să preia direct de la Săpunaru ștafeta. Pare exact profilul mai tânăr al lui Săpunaru și spiritul lui. Ai perfectă dreptate.”, a completat Horia Ivanovici.

„Vestiarul Rapidului e un vestiar greu, cu jucători cu personalitate, de la echipa națională. Să vii tu, un tânăr, chiar dacă joci titular două meciuri și să te implici în felul în care a făcut-o el la o fază fixă, vorbind cu toată lumea și aici un mare plus din era Lennon, portarul ăsta. Ai văzut ce i-a făcut lui Rareș Pop la faza la care era să marcheze Mitriță? Am zis că iese la el și îl aruncă în peluză.”, a spus Robert Niță.

Andrei Vochin: „El a fost singurul care a venit la piscină cu o carte”

Alexandru Pașcanu a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei naționale sub 21 de ani a României la Campionatul European din 2019. Titular incontestabil în echipa lui Mirel Rădoi, Pașcanu l-a impresionat pe Andrei Vochin la turneul final desfășurat în Italia, însă nu într-un meci, ci într-o zi în care tricolorii au fost liberi.

„Un lucru care m-a impresionat la Pașcanu, la Campionatul European de tineret din 2019, din Italia. Li s-a dat o zi liberă, evident că fiecare a făcut ce a vrut, era foarte cald, toți au mers la piscină, pe mine m-a impresionat că el a fost singurul care a venit la piscină cu o carte. A venit cu o carte și s-a așezat pe șezlong.

Era o carte în limba engleză, pentru că lui cred ca îi este mai ușor să folosească limba engleză, nu mai țin minte ce carte eram, îl văzusem și de la distanță. Nu am vrut să îi invadez intimitatea, dar mi-a plăcut. A mai intrat unul la un moment dat pe stadion acum mulți ani cu o carte, Marile Bătălii se numea, dar avea un muștiuc și pentru că nu era permis accesul cu alcool, a umplut cartea și dădea marile bătălii peste cap.”

Robert Niță a povestit și el despre un moment de la meciul dintre Petrolul și Rapid, când Alexandru Pașcanu era prezent alături de oamenii din conducerea giuleștenilor în loja stadionului Ilie Oană. Acesta a subliniat că modestia jucătorului român l-a impresionat.

„Pașcanu a fost la meciul de la Ploiești, în tribună, cu conducătorii Rapidului, un timp de o modestie incredibilă. La loja stadionului din Ploiești, mai avea puțin și se așeza pe nocturnă. A fost în ziua când Popovici câștigă medalia de aur la 200 metri, au dat pe tabela de marcaj cu trei minute înainte de startul jocului. S-a dus pe ultimul scaun posibil, i-a fost rușine să și salute, de o modestie și de un bun simț, duse așa la extrem. De asta cred că acest jucător va reuși. E jucătorul care poate deveni liderul Rapidului și cu ajutorul lui Săpunaru. Și faptul că joacă lângă Săpunaru, îl va ajuta foarte mult. Se va face o trecere normală de la ceea ce înseamnă Cristi Săpunaru la viitorul Rapidului.”, a declarat Robert Niță.

„Mi se pare foarte bună observația. Pașcanu poate prelua bagheta de mareșal de la Săpunaru și să devină un lider în vestiarul Rapidului. Foarte bună observația ta. O caracterizare perfectă, așa mi s-a păriut și mie.”, a completat Horia Ivanovici.

„Jucând alături de Săpunaru, au câștigat un jucător care poate să devină liderul echipei Rapid. E din ce în ce mai bun și eu cred că și cu implicarea lui Șumudică, să joace din ce în ce mai bine, el o să crească foarte mult la Rapid. E un jucător bun. Cu cât Rapidul va juca mai bine, cu atât mai mult el va crește la această echipă. Îmi place personalitatea lui și că își asumă rolul acolo în teren.”, a spus Adrian Ilie.

Jucatorul care va fi NOUL LIDER al Rapidului: „Poate prelua stafeta de la Sapunaru!”

Please follow and like us:
Pin Share