Podul spectaculos construit într-un mare municipiu al României. A luat locul unei pasarele construite în urmă cu 75 de ani

Podul spectaculos construit într-un mare municipiu al României. A luat locul unei pasarele construite în urmă cu 75 de ani

Pasarela Gelu, un vechi pod peste Bega construit în 1949, a fost dărâmat în vara anului 2023. A fost înlocuit cu o construcție nouă, care a costat aproximativ 2,5 milioane de euro.

Podul spectaculos construit într-un mare municipiu al României

Noua pasarelă leagă cele două maluri ale Begăi, în zona Iosefin. Noua construcție este dotată cu rampe de acces care înlocuiesc vechile scări abrupte ale vechii pasarele.

Podul are o lățime de până la opt metri pe care sunt amenajate atât trasee pietonale, cât și piste de biciclete și spații verzi. Podul este iluminat arhitectural, cu lumini colorate care se schimbă seara.

Finalizarea construcției, investiție suportată integral de la bugetul local de Primăria Timișoara, a durat mai mult decât era prevăzut în contract, astfel că firma constructoare va avea de suportat penalizări.

„După data de 27.04.2024, se aplică prevederile contractuale, la fel ca în cazul tuturor constructorilor care se află în relație cu Primăria”, au explicat reprezentanții primăriei pentru Tion.

Constructorul a solicitat de trei ori extinderea termenului de finalizare, motivând că a întâmpinat probleme pe teren, relatează Adevărul.

Potrivit sursei citate, pe noul pod vor fi amenajate spații verzi. A fost finalizată deja zona înierbată, urmând să fie plantați copaci și flori. Vor fi plantați 14 arbori pitici în ghiveci propriu și 40 de frasini.

Noul pod este și „un coridor velo care face legătura între pistele de biciclete de pe cele două maluri ale Begăi”.

„E unul din proiectele strategice pentru conexiuni velo și pietonale mai bune în Timișoara. Mă bucur că în câteva săptămâni și bicicliștii, și pietonii vor putea folosi noul pod, care va fi accesibil tuturor.

Noi am lucrat și la coridoare velo noi care ajung la pasarelă și se conectează cu traseele existente. Transportul alternativ este important pentru decongestionarea traficului rutier și pentru reducerea poluării. Timișoara e astăzi pe drumul către mai bine”, declara în luna martie primarul Dominic Fritz.