Polițist din Cluj, în arest preventiv după ce ar fi luat mită de la un deținut. Un traficant de droguri i-a promis contravaloarea unui apartament

Polițist din Cluj, în arest preventiv după ce ar fi luat mită de la un deținut. Un traficant de droguri i-a promis contravaloarea unui apartament

DIICOT a anunțat duminică punerea sub arest a unui polițist din Cluj, angajat la un centru de detenție. Acesta este acuzat că i-ar fi adus unui traficant de droguri, aflat în arestul poliției, un telefon mobil în schimbul unor sume de bani. Procurorii susțin că traficantul i-ar fi promis contravaloarea unui apartament polițistului dacă-l ajută să evadeze.

Polițist din Cluj, în arest preventiv

Potrivit unui comunicat DIICOT, polițistul este cercetat pentru luare de mită și introducerea ilicită a unui telefon într-un centru de detenție. Procurorii susțin că agentul de poliție ar fi primit aproape 3.000 de euro de la un bărbat aflat în detenție pentru a-i aduce un telefon mobil.

„La data de 06.09.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus  reținerea a doi inculpați (unul având calitatea de agent de poliție), cercetați sub aspectul  săvârşirii  infracțiunilor de luare de mită, dare de mită  și introducerea de telefoane mobile în mod ilicit într-un centru de reținere și arestare preventivă, de către personalul centrelor de reținere și arestare preventivă. 

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în perioada mai –septembrie 2024, unul dintre inculpați, aflat într-un centru de detenție i-a dat agentului de poliție, prin intermediul unui coinculpat (pe parcursul a trei întâlniri) sumele de 1500 de euro, 5.000 lei și 2.000 lei în schimbul cărora acesta din urmă i-a remis un telefon mobil cu cablu de date, un lacăt și o pânză de bomfaier cu care intenționa să creeze un spațiu  în care să ascundă telefonul mobil”, se arată în comunicatul DIICOT remis duminică.

Sursa citată precizează că bărbatul din arest i-ar fi promis agentului de poliție contravaloarea unui apartament, anchetatorii nu menționează în ce localitate, pentru a-l ajuta să evadeze. Ambii se află acum în arest preventiv pentru 30 de zile.

„În același interval de timp, inculpatul aflat în stare de arest preventiv i-a promis inculpatului (agent de poliție) contravaloarea unui apartament, pentru a-l ajuta să evadeze”, se mai arată în comunicatul DIICOT.

Nu e clar ce pedeapsă a primit polițistul cercetat

Din comunicatul DIICOT nu reiese clar ce pedeapsă preventivă a primit agentul de poliție. În același caz, comunicatul DIICOT menționează că sunt cercetați alți doi bărbați, aflați și ei în arest preventiv, pentru trafic cu substanțe psihoactive și dare de mită.

„De asemenea, în aceeași cauză sunt continuate cercetările cu privire la alți doi inculpați (aflați în stare de arest preventiv într-o altă cauză) sub aspectul comiterii infracțiunilor de  instigare la săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni cu substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive , dare de mită, instigare la introducerea de telefoane mobile în mod ilicit într-un centru de reținere și arestare preventivă și efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile a avea efect  psihoactiv”, se arată în comunicatul DIICOT, care menționează că în perioada 2023 – mai 2024 au procurat, transportat, depozitat,  manipulat  și distribuit substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive.

Altfel spus, doi dintre inculpați sunt acuzați că au făcut trafic cu droguri în detenție și că au dat mită să primească telefoane mobile, iar un al treilea, și el aflat în arest preventiv, pentru dare de mită. Practic, trei dintre inculpații din acest dosar se aflau deja în arest preventiv.

Comunicatul DIICOT menționează că pentru trei dintre inculpați a fost dispusă măsura arestului preventiv, iar pentru al patrulea s-a decis arestul preventiv la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, fără a menționa dacă este vorba despre agentul de poliție.

„La data de 07.09.2024, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestarea preventivă a trei dintre inculpați și măsura arestului la domiciliu față de un alt inculpat, pentru o perioadă de 30 de zile, în acord cu solicitarea formulate de către procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj”, se mai arată în comunicatul DIICOT.

Ce menționează cei de la DIICOT este că inculpații aflați în arest preventiv fac parte dintr-o bandă de traficanți de droguri, fiin reținuți în luna mai a acestui an.

Please follow and like us:
Pin Share