Polonia consideră că trimiterea de trupe în Ucraina nu ar trebui exclusă. Radoslaw Sikorski: Ar trebui să îl lăsăm pe Putin să ne ghicească intențiile

Polonia consideră că trimiterea de trupe în Ucraina nu ar trebui exclusă. Radoslaw Sikorski: Ar trebui să îl lăsăm pe Putin să ne ghicească intențiile

Polonia nu ar trebui să excludă o eventuală trimitere de trupe în Ucraina, a declarat ministrul polonez al afacerilor externe, Radoslaw Sikorski, marți, în contextul în care forțele ucrainene se străduiesc să respingă înaintarea forțele ruse, fără să menționeze ce rol ar juca trupele poloneze în desfășurarea evenimentelor, relatează Reuters.

 

Nu ar trebui exclusă trimiterea de trupe în Ucraina, consideră Polonia

 

Deși aliații din NATO ai Ucrainei au promis să ajute țara cu bani și arme atât timp cât va fi nevoie pentru a respinge invazia rusă, în general au exclus posibilitatea de a trimite trupe în țara invadată de forțele ruse.

Întrebat într-un interviu dacă Polonia este gata să trimită trupe în Ucraina, ministrul Sikorski a spus: „Nu ar trebui să excludem acest lucru. Ar trebui să îl lăsăm pe Putin să ne ghicească intențiile”.

Interviul oficialului polonez a fost publicat de Gazeta Wyborcza din Polonia, La Repubblica din Italia și El Pais din Spania.

 

Ce spunea Macron

 

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a fost cel care a pus problema trimiterii de trupe în Ucraina, într-o conferință de presă desfășurată la Paris pe 26 februarie, sugerând că un palier al sprijinului occidental ar putea fi instruirea militarilor ucraineni chiar în Ucraina.

Chiar și șeful diplomației poloneze spunea că prezența trupelor NATO în Ucraina „nu este de neconceput”.

Luni, principalul comandant al armatei ucrainene a semnat documentația pentru a le permite instructorilor din armata franceză să viziteze centrele ucrainene de instruire în curând.