Ai avut vreodată senzația că cineva te privește de la distanță, fără să-l vezi, dar simți un fior pe ceafă și te întorci pentru a constata că ai avut dreptate? Această senzație este una comună, iar numeroase sondaje sugerează că între 68% și 94% dintre oameni au experimentat acest fenomen la un moment dat. Dar este această „intuiție” reală? Poate corpul nostru simți cu adevărat când cineva ne urmărește, chiar și atunci când nu îl vedem?
O idee veche, dar greu de dovedit
Încă din 1898, oamenii de știință au început să studieze fenomenul „privitului simțit”. Profesorul de psihologie Edward Titchener de la Universitatea Cornell a observat că mulți dintre studenții săi erau convinși că pot simți când sunt priviți din spate și chiar susțineau că pot determina pe cineva să se întoarcă doar privindu-l insistent. Cu toate acestea, întrebarea rămâne: este acest sentiment real sau doar o iluzie?
Dacă am putea cu adevărat să simțim când suntem priviți, am fi în fața unei descoperiri extraordinare, similară cu dovada existenței unei percepții extra-senzoriale. Totuși, după mai bine de un secol de cercetări, rezultatele sunt amestecate și controversate. Experimente realizate în diverse perioade au produs rezultate diferite, unele negând existența acestui efect, altele sugerând că ar putea fi posibil, scrie IFLScience.
Cercetările și rezultatele mixte
La începutul anilor 1900, cercetătorul Coover de la Universitatea Stanford a efectuat experimente riguroase pentru a testa dacă oamenii pot detecta când sunt priviți. Rezultatele sale au arătat că subiecții săi nu au avut o acuratețe mai mare decât cea a șansei aleatorii. Cu alte cuvinte, abilitatea de a „simți” privirea nu părea să aibă o bază reală.
Cu toate acestea, cercetări ulterioare au generat rezultate diferite. În 1959, Johannes Poortman a realizat un experiment în care a încercat să ghicească dacă era privit de un alt experimentator. El a raportat o rată de succes de aproximativ 60%, considerând rezultatul „promițător”. Alți cercetători au găsit, de asemenea, dovezi „sugestive”, dar niciodată suficient de convingătoare pentru a confirma existența acestui fenomen.
O situație interesantă a avut loc în 1997, când doi cercetători, Marilyn Schlitz, parapsiholog, și Richard Wiseman, psiholog, au efectuat experimente identice cu subiecți din același grup. În mod surprinzător, Schlitz a obținut rezultate semnificative care sugerau că privirea poate fi simțită, în timp ce Wiseman nu a găsit nicio dovadă a acestui efect. Diferențele dintre rezultate au fost puse pe seama metodelor diferite de cercetare sau a posibilelor erori în experiment.
Efecte psihologice și bias cognitiv
Întrebarea rămâne deschisă: de ce mulți oameni au această senzație dacă știința nu o poate confirma în mod clar? Răspunsul ar putea sta în mecanismele psihologice care modelează percepțiile noastre. Confirmarea selectivă, adică tendința de a ne aminti mai bine situațiile care ne confirmă așteptările, joacă un rol important. Dacă simțim că cineva ne privește și ne întoarcem pentru a vedea că suntem observați, vom memora acel moment mai bine decât atunci când nu găsim pe nimeni.
Harriet Dempsey-Jones, cercetătoare în neuroștiințe cognitive la Universitatea din Queensland, explică faptul că fenomenul este probabil rezultatul unor mecanisme inconștiente, cum ar fi interacțiunea inițială cu persoana care ne observă sau auto-sugestionarea. De asemenea, poate fi vorba de o formă subtilă de „auto-păcălire”, în care ne întoarcem să verificăm dacă suntem priviți, iar în acel moment, o persoană din câmpul nostru vizual începe să ne privească.
Concluzie: iluzie sau realitate?
După mai bine de un secol de studii, știința nu a putut oferi o dovadă solidă că putem simți cu adevărat privirile. Totuși, senzația de a fi urmărit rămâne o experiență comună, alimentată de biasurile noastre cognitive și de tendințele noastre naturale de a găsi sens în situații ambigue. Deși nu există dovezi concludente care să susțină existența unei percepții extra-senzoriale, misterul și fascinația pentru acest fenomen persistă. În final, este posibil ca, de multe ori, senzația că suntem priviți să fie doar o manifestare a imaginației noastre.
