Povestea de film a octogenarului, fost primar din Maramureș, care locuiește în casa piticilor din Rozavlea

În Rozavlea, Maramureș, în anul 1869, se năștea Shimshon Isac Ovici, rabin și, totodată, comediant ambulant. În 1921, i-a venit pe lume cel de-al zecelea său copil, la fel ca și ceilalți, afectat de nanism hipofizar sau “piticism”. Ca atare, Ovici putea spune, fără a greși, că este capul cele mai numeroase familii de pitici din lume. Doar că 20 de ani mai târziu, aceeași familie avea să înregistreze un alt record, mult mai amar și mai dureros.

Vecin cu piticii, în copilărie

A fost una din cele două familii extinse care au supraviețuit la Auschwitz. În 1920-1930, copiii lui Ovici au format propriul grup artistic, Trupa de Teatru Liliput sau „Circul de pitici”, care în anii 1920-1930, au avut un succes răsunător în România și chiar Ungaria și Cehia, cu un vast repertoriu cântat în mai multe limbi, română, maghiară, idiș, germană și rusă.

Localnicii spuneau că au aura unor artiști de talie internațională, iar succesul i-a propulsat în elita vremii, fiind primii locuitori din Rozavlea cu automobil și radio. Fiind uniți, au ales să locuiască, atunci când nu sunt în turneu, împreună, în aceeași casă.

În casa lor de poveste acum locuiește Ioan Timiș, în vârstă de 87 de ani. Imobilul, cu toate că este renovat, poartă bucăți de istorie, înșirate, parcă, pe cărarea care duce de la poartă până înăuntru. Aici locuiește rozăvleanul Ioan Timiș, în vârstă de 82 de ani. El viețuiește în casa piticilor de zeci de ani.

”Aici au stat piticii. Eram vecin cu ei, în copilărie. Erau muzicanți, umblau prin străinătate. Umblau cu camioneta lor. Veneau rar pe acasă, iar când veneau, stăteau, parcă, mai izolați de ceilalți, chiar și de către ceilalți evrei”, își începe Ioan Timiș povestea pentru FANATIK.

Casa familiei Ovitz, din Rozavlea / Foto: Fanatik

Piticii erau darnici cu consătenii, povestește bărbatul. ”Ne dădea pupăză (n.red. – de pomană) bomboane și cu ce mai veneau ei de pe drumuri. Erau buni la suflet, de fel. Locuiau aici, aproape de sinagoga lor. În anii ’70, eu am cumpărat casa de la Federația Comunităților Evreiești de la Oradea. Ei au fost duși în lagăre. Numai o pitică a rămas în viață, în Israel.

A mânat (n.red. – trimis), în urmă cu vreo doi ani, pe cineva, să vadă ce s-a ales cu casa lor, dar am înțeles că ea a murit după aceea. După ce i-o izgonit, o venit ”cendorii”, “bocterii”, și le-o scos tot din case. Au depozitat tot, inclusiv lenjerii de pat, aici, undeva, în spate.

Asta a fost în 1944. În case n-o mai rămas nimic. Evreii au crezut că s-or întoarce. În ’55, câțiva s-o întors. Casa era lungă, avea trei intrări. Au venit Iancu Popovici, Lupu Șoimovici și încă trei. În ’64, au plecat toți. În ’70, am cumpărat eu casa”, a povestit Ioan Timiș.

Ales primar pentru nouă ani

Ioan Timiș are un traseu profesional inedit în viață. A făcut un an de școală profesională. A fost, apoi, vreme de cinci ani, preparator de produse lactate, timp în care a făcut și liceul, la seral. A fost apoi contabil nouă ani (șapte plus doi, în funcție de situație și loc), după care a fost ales… primar. Apoi, a revenit ca și contabil, iar apoi președinte al cooperativei, până la mijlocul anilor ’90.

”Am fost primar în Rozavlea, în perioada 1966 – 1975. Era urât atunci să ai funcția asta. S-a făcut, atunci, o reformă a cadrelor, după ce a murit Gheorghe Gheorghiu Dej. A plecat garda veche. Însă, nu m-am așteptat să mă pună pe mine.

Mi-a fost frică de faptul că nu voi face față. Am ales asta pentru bani. Ca și contabil câștigam 850 de lei, ca și primar, 1.600 de lei. Era important să obții rezultate. Erau multe probleme atunci. Trebuia să faci rău, iar eu n-am acceptat”, a relatat Ioan Timiș.

Ioan Timiș, un om împlinit

Rozăvleanul, fost primar, actualmente locuitor în casa piticilor, spune că trebuia să fii bun și cu partidul, și cu oamenii. Însă, el nu a uitat niciodată de omul care l-a ajutat. Iar asta a făcut diferența în toată cariera sa ca primar. El a păstrat în suflet acel om. În rest...

”Am încercat să fiu echilibrat. S-a pus problema ca primarul să facă reclamații la poliție. Mi-a fost frică să fac ceva, să nu fiu eu tras la răspundere. Mi se cerea să bag oameni la pușcărie.

Eu m-am ridicat, la o întâlnire, și am luat cuvântul și am spus că, la mine-n sat, nimeni nu va intra, că eu mă voi descurca. Bine, eu am zis de frică. Însă, toți m-au lăudat și mi-au spus că ăla trebuie să facă un primar. Eu știam, totuși, ceea ce știam eu. Cu mine, nimeni nu a avut de suferit”, a povestit bărbatul.

Locatarul casei piticilor se declară un om împlinit. Are o soție iubitoare, are o fiică și două nepoate. Se înțelege foarte bine cu ginerele, care este topograf. Fiica sa este profesoară la liceu. Când vin nepoatele, emoțiile sale sunt puternice. În ceea ce privește credința în Dumnezeu, se consideră un om echilibrat. Nu e nici habotnic, ci el crede în felul său. ”Mă duceam la biserică și în comunism, deși nu era voie”, a conchis Ioan Timiș.

Please follow and like us: