Predoiu ne dă cu ”Schengen pe la nas„

RMAG news

Suntem mai bine plasaţi decât anul trecut, a declarat, luni, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu,  într-o intervenţie telefonică la Euronews România, privind şansele de aderare la spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre.

”(…)anul trecut eram un stat non-membru şi acum suntem un stat membru Schengen. Da, e adevărat, doar cu două din trei frontiere, dar suntem totuşi în interiorul Schengen şi uitându-ne la precedente, nu a existat nicio situaţie în care un stat membru Schengen să intre parţial cu una sau două frontiere şi să întârzie foarte mult intrarea cu cea de a treia frontieră”, a afirmat Predoiu.

El a avansat un termen de un an, fiind întrebat ce înseamnă foarte mult.

„Peste un an, de exemplu. Nici nu sunt astfel de precedente, deşi au fost situaţii. România nu este singurul sau primul stat care intră în spaţiul Schengen etapizat, mai întâi cu o parte din frontieră şi apoi complet. Nu suntem primul stat, dacă nu mă înşel, chiar şi Austria a experimentat acelaşi gen de aderare şi experienţa practică arată că procesul este ireversibil, odată intrat. Deci, faţă de anul trecut, suntem, da, mai bine plasaţi”, a explicat Predoiu.

Eurodeputatul Eugen Tomac afirma că sunt şanse mici ca România să înregistreze progrese în aderarea la spaţiul Schengen în acest an după aderarea cu frontierele aeriene şi maritime.

Tomac mai consideră că România a fost pusă într-o situaţie „destul de umilitoare”, fiind obligată la insistenţa Vienei să semneze un acord bilateral prin care îşi asumă o serie de angajamente care oricum izvorăsc din Acordul Schengen.

”Guvernul României i-a făcut un cadou Austriei atunci când a semnat un acord bilateral la momentul deciziei din 30 decembrie 2023 privind aderarea la spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime, pentru că în cazul în care procesul intentat în nume personal de Eugen Tomac ar fi câştigat, României i-ar fi greu să demonstreze că se simte discriminată atât timp cât a acceptat această înţelegere pe bază bilaterală”, consideră eurodeputatul PPE.

Aero-Schengen. Un europarlamentar vorbește despre un protocol secret: „Au cedat totul austriecilor”

PE cere compensarea pierderilor României și Bulgariei din cauza neaderării la Schengen

 

The post Predoiu ne dă cu ”Schengen pe la nas„ appeared first on Cotidianul RO.

Please follow and like us:
Pin Share