Predoiu reacționează la acuzațiile împotriva MAI

RMAG news

Angajaţii MAI nu au nici atribuţia, nici dreptul să manevreze fizic buletinele de vot, a transmis joi ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, într-un comunicat de presă.

„Ministerul Afacerilor Interne nu are atribuţii de numărare a voturilor, menţionarea acestora în procesul verbal ori centralizare a opţiunilor electorale exprimate. Reiterez faptul că Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale de ordine publică, respectiv Poliţia şi Jandarmeria, are, potrivit legii, doar atribuţii de pază a locaţiilor: săli, birouri etc. Angajaţii MAI nu au nici atribuţia, nici dreptul să manevreze fizic buletinele de vot”, a precizat Predoiu.

Astfel, adaugă acesta, „acuzaţiile privind posibile nereguli din partea MAI în centralizarea voturilor sunt lipsite de orice fundament logic şi legal”.

„Ministerul Afacerilor Interne a desfăşurat şi desfăşoară misiuni în contextul scrutinului electoral cu imparţialitate şi respectând legea. Problemele de organizare apărute în proces sunt exclusiv în competenţa altor autorităţi, structurile MAI neavând pârghii legale pentru a interveni cu scopul soluţionării acestora”, a mai transmis Cătălin Predoiu.

The post Predoiu reacționează la acuzațiile împotriva MAI appeared first on Cotidianul RO.