Președintele AEP a anunțat cum se vor desfășura alegerile din 9 iunie: “Votarea se încheie la ora 22:00”. Ce se va întâmpla după încheierea procesului de vot

Președintele AEP a anunțat cum se vor desfășura alegerile din 9 iunie: “Votarea se încheie la ora 22:00”. Ce se va întâmpla după încheierea procesului de vot

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a prezentat procedura de vot la alegerile din 9 iunie, în cadrul unei conferinţe de presă.

Toni Greblă a anunțat că la alegerile din 9 iunie votarea va începe de la 7:00 dimineaţa şi se va încheia la ora 22:00, conform Agerpres.

Șeful AEP a mai precizat că acest proces se va putea prelungi, în mod excepţional, până la ora 23:59, în cazul în care mai sunt votanţi la rând.

Cum se vor desfășura alegerile din 9 iunie

El a precizat că, în ceea ce priveşte alegerile locale, cetăţenii români vor putea vota numai la secţia la care sunt arondaţi cu domiciliul sau cu reşedinţa, dacă aceasta a fost stabilită cu cel puţin 60 de zile înainte de data scrutinului.

La secţia de votare unde sunt arondaţi, alegătorii vor prezenta documentul de identitate şi vor primi de la preşedintele secţiei un set de cinci buletine de vot – pentru alegerea cetăţenilor români în Parlamentul European, pentru alegerea preşedintelui Consiliului Judeţean/primarului general al Capitalei, pentru alegerea Consiliului General al Municipiului Bucureşti/Consiliului Judeţean, pentru alegerea primarului localităţii/pentru alegerea primarului de sector şi pentru alegerea Consiliului local al unei unităţi administrative-teritoriale/Consiliu de sector.

Alegătorul va pune ştampila pe fiecare buletin de vot şi va avea la dispoziţie, pentru prima dată, o tuşieră pe care va putea să o utilizeze în cazul în care nu se mai vede foarte bine ştampila după ce a fost aplicată, a mai spus preşedintelui AEP.

După exercitarea votului, alegătorul va ieşi din cabină, va împături buletinele de vot cu ştampila secţiei de votare în exterior şi fiecare dintre cele cinci buletine le va pune în urna inscripţionată corespunzător.

Alegătorul va preda apoi ştampila şi va putea părăsi secţia de vot.

Greblă a mai precizat că fiecare secţie de votare va avea pregătită o urnă specială care va putea fi folosită în cazul cetăţenilor care nu pot fi transportaţi sau au dificultăţi majore în a se prezenta la secţia de votare.

Aceştia vor trebui să depună cu suficient timp înainte la Biroul de circumscripţie locală un set de documente din care să rezulte că sunt în imposibilitatea de a se deplasa la secţia de votare, a precizat şeful AEP. Conform acestuia, aceste documente vor putea fi depuse chiar şi în duminica alegerilor, dar până la „o oră rezonabilă”, recomandat ora 14,00.

„Votarea începe la 7,00 dimineaţa şi se încheie la ora 22,00. Totuşi, în mod excepţional, acolo unde preşedintele secţiei de votare observă că sunt cetăţeni care nu au apucat să voteze, dar ei se află în interiorul secţiei de votare sau în imediata apropiere a secţiei de votare şi stau la rând, preşedintele secţiei de votare poate să decidă prelungirea votării până la ora 23,59, când sistemul electronic de înregistrare la vot se va închide automat. Este vorba de ora locală, astfel încât ea diferă şi va diferi în funcţie de diverse ţări în care cetăţenii români îşi exercită dreptul de vot”, a spus Toni Greblă.

 

Ce se va întâmpla după încheierea procesului de vot

 

El a mai anunțat că, după încheierea procesului de vot, fiecare urnă va fi deschisă în prezenţa tuturor membrilor secţiei de votare.

În interiorul secţiei mai pot fi prezenţi şi să asiste la numărarea voturilor observatorii străini şi internaţionali, reprezentanţii acreditaţi ai mass-media şi candidaţii, dacă sunt înscrişi în cursa electorală din circumscripţia respectivă, a transmis preşedintele AEP.

Urnele se deschid pe rând, după ce a fost activată de către operatorul prezent în secţie tableta, care are şi rol de cameră video şi va fi amplasată în aşa fel încât să observe întreaga operaţiune de numărare şi de consemnare a rezultatului votului în procesele verbale.

Urna specială va fi deschisă după ce vor fi deschise cele cinci urne, a mai arătat şeful AEP.

După această operaţiune, fiecare proces verbal va fi fotografiat, va fi pus într-o aplicaţie a AEP şi va apărea „aproape instantaneu” pe site-ul autorităţii.

„Din acel moment, nici fotografia, nici procesul verbal (…) nu vor mai putea fi modificate decât printr-o hotărâre, care şi ea va fi publicată în acelaşi format pe site-ul AEP, prin care s-a decis renumărarea voturilor sau îndreptarea unor greşeli”, a mai anunțat preşedintele AEP.

„Aceste documente vor avea un cod QR, pentru ca ele să poată fi uşor identificate, iar fără acest cod nu pot fi urcate în sistemul informatic”, a ținut să sublinieze Toni Greblă.