Prima monedă cu chipul regelui Charles al III-lea a intrat în circulație. Cum arată banii suveranului

Prima monedă cu chipul regelui Charles al III-lea a intrat în circulație. Cum arată banii suveranului

S-au pus în circulație monedele de 1 liră care poartă chipul regelui Charles al III-lea. Banii sunt disponibili în tot Regatul Unit, informează DPA şi PA Media.

Monedele cu chipul lui Charles al III-lea s-au pus în circulație

Populația din regatul lui Charles va avea la dispoziție aproximativ trei milioane de monede cu noul design începând de săptămâna aceasta. Acest lucru se produce prin intermediul oficiilor poştale și al băncilor din Regatul Unit, conform Agerpres.

În noul design regăsim pe moneda de 1 liră sterlină două albine aflate pe revers și care marchează iubirea regelui pentru ecologie şi natură. Pe partea cealaltă este efigia oficială a regelui Charles.

„Royal Mint a fabricat monedele puse în circulaţie pentru fiecare dintre monarhii Marii Britanii începând cu Alfred cel Mare şi este o onoare să anunţăm că moneda de 1 liră sterlină cu regele Charles este acum în circulaţie”, a spus Rebecca Morgan, directoarea pentru monede comemorative în cadrul The Royal Mint, potrivit Agerpres.

„Ştim că va stârni entuziasmul colecţionarilor şi al publicului, care se vor grăbi să-şi procure acest fragment de istorie. (…) Sperăm ca designul tuturor monedelor să stârnească conversaţii importante referitoare la conservarea acestor specii importante”, a mai adăugat Rebecca Morgan.

Cum arată celelalte monede care vor fi introduse

La noul design vorbim despre un total de 2,975 milioane de monede de 1 liră sterlină care vor ajunge la bănci şi la oficiile poştale. Acestea vor circula împreună cu cele pe care este efigia răposatei regine Elisabeta a II-a. Monedele cu regina vor fi retrase pe etape, treptat, în funcție de cum se vor deteriora.

1 liră sterlină reprezintă una dintre cele opt monede, de la 1 penny până la 2 lire sterline, care au pe fețele lor imagini inspirate de floră și faună, astfel încât să consolideze promisiunea regelui privind conservarea mediului.

Imediat ce au fost lansate monedele comemorative care au portretul regelui, prima monedă cu Charles al III-lea ce are design definitiv, anume moneda de 50 de pence și care arată un somon de Atlantic, a fost pusă pe piață în noiembrie 2023.

Celelalte monede vor fi adăugate în circulație în conformitate cu cererea, iar ele sunt: moneda de 1 penny ce are un pârş de alun, moneda de 2 pence cu o veveriţă roşcată, moneda de 5 pence ce înfățișează o frunză de stejar, 10 pence reprezentând un cocoş de munte, 20 pence cu un pufin şi 2 lire sterline ce au florile naţionale – trandafir, narcisă, ciuline şi trifoi, scrie Agerpres.

De asemenea, în luna iunie s-a marcat prima dată când un suveran a fost schimbat de pe bancnotele care sunt scoase de Banca Angliei, după ce bani cu portretul regelui au intrat în circulaţie.

Please follow and like us:
Pin Share