Primele imagini cu Viorel Lis după șase luni petrecute la pat. Cel mai generos primar, uitat toți: ”Vreau să fiu iar sănătos, să mai stau cu Oana”

Primele imagini cu Viorel Lis după șase luni petrecute la pat. Cel mai generos primar, uitat toți: ”Vreau să fiu iar sănătos, să mai stau cu Oana”

Viorel Lis, unul dintre liderii importanți ai PNȚCD după ’89, a fost primar general al municipiului București între anii 1997 și 2000, precedat de Victor Ciorbea și urmat de Traian Băsescu, oameni care au făcut carieră și avere. Cei care l-au cunoscut în acea vreme spun că era un primar generos și că ”împărțea case în stânga și-n dreapta”. Astăzi, pe Viorel Lis nu-l mai caută nimeni, iar cei pe care i-a ajutat odinioară l-au uitat. Abia se mai poate ridica din pat și de șase luni nu a mai părăsit apartamentul modest în care trăiește. Singura care a rămas alături de el este Oana, soția lui mai tânără, despre care toată lumea credea că va da bir cu fugiții la primele greutăți.

Cum arată Viorel Lis? Primele imagini cu el, de acasă

În ultimii ani, mai ales ultimii trei, Oana Lis nu știe altceva decât să stea lângă jumătatea ei, Viorel Lis, care se confruntă cu probleme serioase de sănătate și are nevoie de îngrijiri. Nu se deplasează singur, nu se spală singur, pentru că nu mai poate, așa că aceste sarcini, și multe altele, îi revin Oanei Lis.

Femeia nu duce o viață ușoară, însă nu se plânge, căci tot ceea ce face pentru Viorel, face din dragoste și recunoștință. Nu ne-a fost ușor să o convingem pe Oana să ne vorbească despre viața pe care o duc împreună, acum. Și nu știm cât am convins-o noi, sau Viorel Lis, cel care iubea evenimentele, ieșirile, plimbările, vacanțele și… oamenii. Fostul edil suferă că prietenii, cunoștințele nu-l mai caută de când are problemele de sănătate, și nu-l mai vizitează. Simte că parcă a fost dat uitării. Cel puțin așa a mărturisit Oana Lis pentru FANATIK.

Care este starea lui de sănătate? “Nu se poate deplasa singur”

În primul rând, îți mulțumesc că te-ai gândit la noi, că m-ai sunat. Pentru că, cum să zic, contează pentru Viorel. Mai ales pentru Viorel, contează că lumea încă nu l-a uitat, că se gândește la el. Știi că e o vorbă ‘când nu mai vorbește nimeni de tine, ești ca și mort’. Așa că el se bucură că mai întreabă lumea de el. Eu, de multe ori, pentru că nu mai am energie, sunt obosită, nu mai am chef să vorbesc cu lumea sau să mai răspund la întrebări. Sau să mă duc la toate evenimentele, la emisiuni.

Dar lui îi place. El a fost tot timpul o persoană socială, sociabilă, în mijlocul oamenilor. Și probabil că îi este dor de asta. Așa că el m-a convins să răspund la întrebări”, și-a început Oana Lis, povestea.

Viorel se deplasează doar cu ajutor, iar de multe ori Oana nu se descurcă singură să facă asta. Locuiesc în apartament și este greu să coboare până la scara blocului. În plus, abia se descurcă să-l ridice și să-l îmbrace. Acesta este și motivul pentru care au decis împreună că e mai bine să stea în casă. Iar de 6 luni n-a mai ieșit din apartament.

Oana Lis: “Decât în mormânt, decât la azil, e bine să fii acasă, în confortul casei tale”

Viorel n-a mai ieșit din casă de șase luni, de la ziua lui, nu se poate deplasa singur. Unele zile sunt mai grele din punct de vedere al sănătății și fără ajutor nu putem. El este și un bărbat înalt, mare, și dacă are dureri, nu pot să-l îmbrac. Stăm la bloc, e greu cu deplasarea pe stradă, adică este foarte, foarte complicat. Așa că am ales să stea acasă.

Este greu dacă te gândești că a călătorit în toată lumea asta, în China, în America. S-a plimbat, a făcut atâtea lucruri și dintr-o dată să rămâi, cum să zic, numai în casă. Dar pe de o parte, în orice situație trebuie să vezi partea bună, așa că decât în mormânt, decât la azil, decât nu știu pe unde, pe la spital, e bine să fii acasă, în confortul casei tale”, ne-a mai spus Oana Lis.

Oana este cea care îi pregătește tratamentul zilnic, care aleargă la farmacie, dar și cea care îi dă o cană cu apă la pat sau îi încălzește mâncarea. Îl spală, îl îmbracă și îl îngrijește cum poate mai bine. Chiar și în imagini, Viorel Lis apare cu zâmbetul pe buze, în casă, îmbrăcat frumos.

În imagini, Viorel Lis apare cu zâmbetul pe buze, fericit, lângă Oana

În perioadele în care i-a fost extrem de rău și a ajuns cu el la spital, Oana a stat lângă el, la patul lui, și ziua, și noaptea.

“Una bună, zece rele, așa sunt zilele mele. Din fericire, reușesc să-mi iau puterea din felul meu de a fi, din credința în Dumnezeu. Din faptul că mi-am asumat această decizie și merg până în pânzele albe. Adică atunci când îți asumi ceva, nu există altă variantă, nu te gândești la trecut, cum ar fi fost. Pur și simplu te gândești să faci cât poți de bine.

De trei ani, adică, mă rog, de când cu pandemia, stăm mai mult acasă, dar Viorel este bolnav de cel puțin 7 ani. Am umblat prin spitale până am găsit tratamentul potrivit pentru el, adică au fost multe, multe, multe. Am și fost internată cu el de câteva ori.

Nu mă ajută cineva efectiv să-l îngrijesc. Eu îl îngrijesc și am zis că mândră că pot să fac asta. Mă rog, rareori, am mai chemat, atunci când Viorel a fost în stări mai grave. Am mai chemat să mă ajute la spălat, la curățenie, când nu am mai putut eu. Au fost și momente bineînțeles, pentru că nu sunt nici eu robot, dar, în general, eu mă ocup”, ne-a mai declarat Oana.

Oana Lis: “Sunt multe suplimente pe care eu i le dau ca să ajungă la vârsta asta, la 80 de ani. Nu a ajuns așa, cu apă chioară”

Tot este cea care are grijă să nu facă răni pe corp din cauza faptului că stă foarte mult în pat, întins, sau în șezut. Ea s-a interesat despre tot felul de creme și tratamente și știe exact ce și cum să folosească pentru a-l ajuta pe Viorel. Tratamentul lui este costisitor, chiar dacă o parte din medicamente sunt compensate.

“Cât costă tratamentul lui? Nu vreau să vorbesc de sume. Oricum, stilul nostru de viață se vede foarte clar că este un nivel, hai să zicem, mediu, dar cu indulgență. Nu este chiar mediu, adică normal, nu stăm nici în gunoaie, dar nici nu ne permitem lucruri, cum să zic, să mergem într-o vacanță pe an. Sau să mergem, nu știu unde, să facem chestii. Uneori poate am nevoie să chem kinetoterapeut și nu am bani să chem. Este 200 lei o ședință de o oră. Toate astea sunt extra.

Știm foarte bine, toți românii, cât de mult s-au scumpit toate. Și mâncarea. Cei bolnavi știu că medicamentele s-au scumpit cu 30 %, el având niște boli cronice. Bineînțeles că sunt multe compensate, dar nu toate. Chiar și la diabet, anumite pastile nu mai sunt compensate dacă e o anumită schemă de tratament.

Sunt multe suplimente pe care eu i le dau ca să ajungă la vârsta asta, la 80 de ani. Nu a ajuns așa, cu apă chioară. A ajuns cu multă susținere și bineînțeles, cu voia lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu lucrează prin oameni, prin implicare, adică nu vorbe”, mai povestește Oana.

Primele imagini de acasă cu Viorel Lis: “Vreau să fiu sănătos, să stau cât mai mult cu Oana”

Fostul edil primește rar telefoane de la prietenii tineri sau din cei care au mai rămas în viață. Cel mai bun prieten, să spunem așa, este Oana care este mereu lângă el.

“El mai ține legătura cu foarte puține persoane. Cu verișoara lui, Luminița, cu care mai vorbește și mai vine pe la noi. Dacă la telefon sună foarte puțini, mult mai puțini vin la noi acasă. Unii oameni au zis că le este greu să-l vadă așa. Că le-am zis eu, ‘băi, dar hai pe la el să-l vezi, că s-ar bucura’. Acum, într-adevăr, mulți din vechii lui colegi poate nu mai sunt pe lumea asta, au decedat. Dar mai sunt oameni. Pentru că el a avut prieteni de-a lungul vieții, mai tineri ca el”, a mai declarat soția lui Viorel Lis.

L-am întrebat și pe el care este cea mai arzătoare dorință, așa că am aflat că își dorește sănătate și să aibă mai mulți bani. “Vreau să fiu iar sănătos, să stau cât mai mult cu Oana, și să am mai mulți bani”, a declarat Viorel Lis pentru FANATIK.

Cu banii nu o duc prea bine, căci au apus vremurile acelea când se plimbau în vacanțe sau când își făceau poftele. De ani buni, Oana nu a mai fost în vacanță, iar în anumite perioade abia dacă îi ajung banii pentru tratamentul lui Viorel.

“Sprijinul lui, fără lipsă de modestie, eu sunt. Mă rog în fiecare zi la Dumnezeu, ne rugăm amândoi, să fiu sănătoasă, să pot să îl sprijin, să aibă o calitate a vieții bună până în ultima clipă”, mai spune ea.

Cine i-a ajutat financiar? “Au fost câteva persoane publice”

Sunt totuși oameni care i-au întins o mână de ajutor fostului edil. L-au susținut financiar, care cât a putut. Deseori, când rămânea în pană de bani și avea nevoie urgent, Oana se împrumuta de la cunoscuți.

Nu aș vrea să dau un nume. Într-adevăr, au fost câteva persoane publice, cineva la care nu m-am așteptat, un domn care prezintă o emisiune, o altă prietenă tot, la fel, de la emisiuni, un prieten care are un restaurant. Nu vreau să le dau nume pentru că nu am acordul lor, nu știu dacă vor să afle lumea. Dar au fost momente foarte grave. Atunci când, de exemplu, a fost nevoie să chem un doctor acasă, o salvare particulară, costă de la 1.000 lei în sus.

Ne descurcăm, așa, cu puținul pe care-l avem. Dar orice chestie care vine în plus când e o situație foarte, foarte gravă, atunci da, am mai cerut ajutorul. Pentru că nu am putut pur și simplu să mă descurc, pentru că dacă vezi că o persoană se simte foarte grav, îi scade tensiunea, oxigenului…. Te sperii, nu știi ce să faci.

Cu el nu pot să zic, ‘hai să plecăm imediat, să mergem la spital’. Este destul de complicat. Ce să zic, numai eu știu, mi-ar trebui o oră să-ți spun prin câte am trecut în ultimii 5 ani, în ultimii 3 ani, cu toate problemele prin care am trecut”, mai spune soția lui Viorel Lis, Oana, care îi este alături de aproape 15 ani.

Oana Lis: “Si eu am avut traumele mele, problemele mele”

Oana Lis are 45 de ani, Viorel 80. La începutul povestei lor, fiind diferența de vârstă destul de mare între ei, mai nimeni nu credea în această relație. Unii cârcotașii spuneau că nu ar fi dragoste adevărată, alții că ar fi poate mai mult interes, puțini au fost cei care au crezut în ei.

“Oamenii vorbesc aiurea. Oamenii vorbesc doar după după aparențe. Din păcate, se vede clar, ce înseamnă sistemul proiecției. Oamenii care ziceau că eu o să-l las pe Viorel la greu, acum, probabil că ei și-au lăsat pe cei din familie. Pentru că azilele sunt pline și cu cine sunt pline? Că nu sunt oameni de pe stradă. Pentru că trebuie să plătești la azile, trebuie să dai pensii acolo. Adică se vede clar că a fost o proiecție a oamenilor care așa aveau ei de gând să facă. Și așa au făcut ei cu cei bătrâni și bolnavi din familiile lor.

Nu are legătură cu mine pentru că oamenii ăștia nu mă cunoșteau pe mine personal. În al doiea rând, nici eu nu știam că am puterea asta în mine, să am grijă. Pentru că și eu am avut traumele mele, problemele mele, abia mă descurcam eu și abia supraviețuiam fizic, psihic, mental, emoțional. Adică să susții pe cineva, nu e vorba doar de bani, e vorba să ai o putere în tine, să ai o determinare, să ai suflet.

Sunt multe alte lucruri care duc la baza asta pentru că sunt mulți care au bani, dar nu fac nimic bun cu ei, deci nu ține de bani în primul rând”, ne-a mai spus Oana.

Pentru cei care își doresc să-i întindă o mână de ajutor lui Viorel Lis, Oana a lăsat contul lui: RO09BRDE445SV75434934450, Lis Viorel

Please follow and like us:
Pin Share