Prințul Paul nu i-a convins pe maltezi

RMAG news

 Paul-Philippe al României rămâne în arest, anunță Ministerul de Justiție. Reprezentanții instituției precizează și că o cerere de eliberare depusă de Prințul Paul de România a fost respinsă de Curtea Constituţională a Maltei.

„Astăzi (miercuri – n.r.), Curtea Constituţională a Maltei a respins o nouă solicitare a lui Paul-Philippe al României de a fi eliberat. Acesta rămâne în arest până la judecarea definitivă a cererii de predare, adică 17 iunie. Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Curtea de Apel Braşov (instanţă de executare) şi toate autorităţile implicate şi-au făcut treaba, ca de fiecare dată. Şi vom continua să depunem toate eforturile pentru ca fugarii să execute în penitenciarele din România pedepsele la care au fost condamnaţi”, a precizat Ministerul Justiţiei.

Pe 20 mai, ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, anunţa că o instanţă din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că, din punctul de vedere al MJ, legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare „nu este aplicată corespunzător”.

Prințul Paul nu e „al României” nici din Malta

„Instanţa de executare – Curtea de Apel Braşov – va face o adresă oficială către Parchetul din Malta, prin care le va solicita să exercite la timp calea de atac, să nu existe erori de procedură, ca în cazul Parchetului din Franţa. Statul român se foloseşte de toate pârghiile legale pentru a aduce toţi fugarii în ţară”, spunea Alina Gorghiu, într-un comunicat de presă.

Ministrul reamintea că judecătorii de la Curtea de Apel Braşov au sesizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pentru a se pronunţa cu privire la câteva întrebări preliminare şi anume să spună dacă în cazul predării lui Paul al României este respectată legislaţia UE în materia mandatului european de arestare (MEA).

Potrivit ministrului, primul termen în dosarul de la CJUE este la finalul lunii iunie.

În 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv pe omul de afaceri Remus Truică la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa, iar Paul al României a primit o pedeapsă de trei ani şi patru luni de închisoare cu executare.

The post Prințul Paul nu i-a convins pe maltezi appeared first on Cotidianul RO.