PRO TV, măsuri importante în combaterea pirateriei la LASK Linz – FCSB! Ce riscă cei ce transmit ilegal meciul

PRO TV, măsuri importante în combaterea pirateriei la LASK Linz – FCSB! Ce riscă cei ce transmit ilegal meciul

FCSB joacă în deplasare în play-off-ul UEFA Europa League contra austriecilor de la LASK Linz, iar manșa tur are loc joi de la 20:30 pe terenul gazdelor. Disputa va fi transmisă în exclusivitate pe Voyo, lucru care i-a nemulțumit pe suporterii campioanei României. Același lucru s-a întâmplat și la manșa tur a partidei cu Sparta Praga, din turul trei preliminar al UEFA Champions League.

PRO TV va monitoriza și raporta în timp real stream-urile ilegale care preiau partida tur dintre LASK Linz și FCSB

LASK este echipa care stă în calea FCSB-ului pentru ca echipa antrenată de Elias Charalambous să ajungă în faza principală a UEFA Europa League. Partida tur a dublei cu austriecii nu va fi transmisă la TV, la fel ca în cazul manșei tur a dublei cu Sparta de Praga, iar acest lucru a generat reacții de nemulțumire în spațiul public, din partea suporterilor campioanei României și nu numai.

Disputa va fi transmisă în exclusivitate pe platforma Voyo, care aparține trustului PRO, iar de această dată aceștia au și un plan pentru a combate pirateria și care a ieșit la iveală în social media la meciul Sparta Praga – FCSB.

Potrivit sport.ro, orice stream ilegal apărut în spațiul public va fi raportat către autoritățile competente, iar cei care vor difuza meciul vor răspunde penal, pirateria fiind catalogată drept infracțiune pe teritoriul României.

FCSB nu a mai jucat de șapte ani în grupele Europa League

Campioana României este la un pas de calificarea în grupele celei de-a doua competiții europene după o pauză de șapte ani. În 2017, cu Nicolae Dică pe bancă, FCSB ajungea în grupele Europa League, după ce era învinsă de Sporting Lisabona în play-off-ul UEFA Champions League.

Andrei Vlad și Florin Tănase sunt singurii jucători din lotul actual al celor de la FCSB care au făcut parte din echipa de la acea vreme. Este vorba despre Andrei Vlad, care a ajuns între timp rezerva de portar a lui Ștefan Târnovanu și Florin Tănase, cel care a revenit de curând la formația unde a purtat banderola de căpitan.

După un parcurs de senzație, într-o grupă cu Viktoria Plzen, Lugano și Hapoel Beer Sheva, FCSB a întâlnit Lazio în șaisprezecimile competiției, iar după ce a câștigat meciul tur de pe Arena Națională din București cu scorul de 1-0, aceasta a fost învinsă categoric în meciul retur, scor 5-1.

Fermin Lopez, la un pas de a fi suspendat după ce a fost susprins urmărind Valencia – Barcelona pe un site pirat

Pirateria este o problemă mare și în Spania, acolo unde oficialii LaLiga fac eforturi uriașe pentru a gestiona transmiterea frauduloasă a meciurilor din campionatul iberic.

Fermin Lopez, fotbalistul care evoluează la FC Barcelona, riscă să fie suspendat până la două etape, după ce a publicat pe social media o imagine în care urmărea meciul dintre Valencia și Barcelona pe un site pirat. Proaspăt câștigător al medaliei de aur cu Spania la Jocurile Olimpice de la Paris, Fermin Lopez a șters rapid fotografia, dar va fi judecat de Comisia de Disciplină.

Please follow and like us:
Pin Share